Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, ar fi „ieșit din joc”, după ce a suferit un atac de cord în urma căruia a ajuns la Terapie Intensivă.
Potrivit unor zvonuri, inclusiv cele ale fostului oligarh rus Leonid Nevzlin, Shoigu a fost otrăvit și a fost internat în spital pentru un infarct grav care nu ar fi din cauza naturale.
„Chiar dacă generalul ar supraviețui, ar fi infirm pe viață”, a spus Nevzlin. Serghei Şoigu a fost considerat unul dintre cei mai loiali ai preşedintelui rus Vladimir Putin, dar odată cu începutul invaziei Ucrainei a dispărut.
Potrivit oponenților regimului de la Kremlin, acesta a fost epurat pentru opoziția sa față de conflict și pentru acuzații de corupție. Împreună cu alți generali, epurați la rândul lor, ar fi furat 10 miliarde de euro din bugetul statului, dăunând aparatului militar care nu ar fi fost modernizat corespunzător. Putin nu l-ar fi pedepsit atât de mult pentru îmbogățirea ilicită, ci pentru faptul că l-a trădat. O încredere trădată, scrie ziarul italian Iltempo.
Atacuri cu rachete la Liov, șapte oameni au fost uciși
Războiul din Ucraina continuă cu atacuri în Harkov, Kiev și Mariupol. Orașul-port de la Marea Azov se mai bazează doar pe militarii baricadați în combinatul de oțel, care au refuzat să se predea, așa cum au cerut trupele ruse care controlează orașul. În uzină s-ar află între 2.000 și 2.500 de militari și voluntari, dar și mulți civili – majoritatea copii. Aceștia din urmă s-ar fi refugiat acolo, unde speră să fie la adăpost de bombardamentele care le-au distrus orașul, anunță poliția din Mariupol. Armata Moscovei atacă fără oprire Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, în care populația majoritară este de etnie rusă. Guvernatorul din Lugansk a cerut oamenilor să plece urgent din zonă.