Diana Buzoianu acuză discriminare de gen în politică. Ministra a fost criticată pentru adidași confundați cu Balenciaga

Diana Buzoianu, ministra interimară a Mediului, spune că politica rămâne „o ușă închisă” pentru multe femei. Ea a povestit cum, în timpul vizitei de la Broșteni, în zona afectată de inundații, presa a scris despre încălțămintea pe care o purta în loc să discute despre situația oamenilor.

Ministra interimară a Mediului a vorbit, într-un interviu la emisiunea „Temeralii”, transmisă de Digi 24, despre misoginismul cu care se confruntă femeile în politică.

Potrivit Dianei Buzoianu, femeilor li se transmite constant că au roluri importante la locul de muncă, în familie sau în comunitate, însă puțini oameni depun efortul de a le aduce efectiv în politică.

„Cred că ar fi mult mai multe femei care ar veni în politică, dacă doar ar simți că politică este o ușă care este deschisă și pentru ele. Pentru că de cele mai multe ori, politică este o ușă închisă pentru multe dintre femei”, a spus Buzoianu.

Episodul de la Broșteni

Ministra a relatat un episod petrecut la Broșteni, localitate lovită de inundații. Ea purta blugi, un tricou și adidași de teren, potrivit în zona plină de noroi și distrugeri.

„Eram îmbrăcată într-adevăr în blugi, într-un tricou, eram îmbrăcată în niște adidași de teren, de munte. Pentru că era efectiv noroi, era totul distrus în zonă. M-am dus acolo și în timp ce eu vorbeam cu oamenii, deja apăruseră știri pe diverse canale”, a povestit ea.

Buzoianu spune că unele canale de presă au scris că purta adidași de firmă, marca Balenciaga, lucru pe care îl neagă categoric. „N-am avut în viața mea adidași de la Balenciaga, vă spun sincer”, a precizat ministra.

Ea a mai spus că, în timp ce vorbea cu localnici ale căror vieți fuseseră complet distruse de inundații, singurul lucru care a atras atenția presei a fost încălțămintea ei, nu discuția cu oamenii aflați pe teren.

„Trebuie să ne înfurie” discriminarea

Diana Buzoianu consideră că femeile din politică nu ar trebui puse în situația de a face față la mai multe atacuri și discriminări decât bărbații. Ea spune că nu e nevoie ca femeile să se transforme în „supereroine” care depășesc discriminarea prin propriile forțe.

„Trebuie să acceptăm că este o discriminare, trebuie să ne înfurie faptul că este o discriminare, trebuie să luptăm ca următoarele generații și noi să nu mai fim discriminate”, a adăugat ministra interimară a Mediului.

Ultimele știri

Călin Georgescu reacţionează la informaţiile despre arestul la domiciliu. Spune că nu a primit motivarea instanţei

Călin Georgescu spune că nu a primit oficial motivarea instanţei privind arestul la domiciliu şi aşteaptă comunicarea ei luni.

Directori Romsilva, plecați la vânătoare în timpul programului de lucru: Diana Buzoianu dezvăluie ce a descoperit Corpul de Control la Iași. Se cere recuperarea...

Diana Buzoianu a semnat raportul Corpului de Control privind partidele de vânătoare organizate de Direcția Silvică Iași și cere recuperarea prejudiciilor.

Radu Miruță pune ordine în Portul Constanța. Trenurile neprogramate riscă amenzi usturătoare

Radu Miruță a semnat un proiect de ordin care limitează trenurile de marfă neprogramate în Portul Constanța, cu amenzi pentru operatorii vinovați.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine