miercuri, octombrie 14, 2026
16.1 C
București

Ministrul Educației amenință directorii de școli cu cercetarea disciplinară. Află dacă vor avea sau nu voie părinții în clase alături de elevi

Directorii școlilor vor fi sancționați dacă nu permit părinților să-i însoțească pe copii în prima zi de școală, în clase și în curtea școlii, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Mai mult, el a emis și un ordin de ministru în acest sens.

La ceremonia de luni de deschidere a noului an școlar vor participa și familiile elevilor, după doi ani de pandemie în care accesul acestora a fost interzis pe raza școlilor, a explicat duminică seară Sorin Cîmpeanu, după ce mai mulți părinți s-au plâns de un mesaj ambiguu al ministrului Educației, potrivit B1TV.

„Încă de vineri am precizat foarte clar în tot sistemul național de învățământ, în toate grădinițele şi școlile. Este o dispoziție de ministru, nu este o rugăminte”.

Ministrul atenționează că directorii care nu primesc bunicii şi părinţii alături de elevi vor fi cercetați disciplinar:

„Acei directori care nu cred că îşi vor permite să nu respecte o dispoziție de ministru vor intra automat în cercetare disciplinară.(…)

După doi ani de restricții, de data aceasta bucuria începerii școlilor va putea fi împărtășită şi de bunici şi părinți.

Am convingerea că toţi directorii înțeleg importanța deschiderii către comunitate şi a implicării familiei în educația copiilor şi tinerilor încă din prima zi de şcoală.

Nu e nimic de discutat. Mâine școlile şi grădinițele vor fi deschise pentru părinţii şi bunicii care vor să-i însoțească pe copii în prima zi de şcoală.

Mai ales pentru cei mici este permis accesul părinților şi în clase”, a explicat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Ultimele știri

Dominic Fritz acuză DNA că fabrică dosare politice și își apără echipa de la Timișoara: „Nu a furat nimeni niciun ban”. Ce nu spune...

Dominic Fritz acuză DNA că fabrică un dosar politic legat de fonduri de 68 de milioane de lei pentru Colterm. Curtea de Apel a confirmat deja neregulile.

Vasile Dîncu anunță ce șanse are Guvernul Niculescu să treacă de Parlament: ‘Pot să fac un pariu decât să dau un pronostic’

Vasile Dîncu dă un pronostic: Guvernul Niculescu are 50% șanse să treacă de Parlament. PSD decide miercuri dacă îl susține.

Călin Georgescu, obligat să-și declare sursele de venit. Măsura vine odată cu trecerea la arestul la domiciliu

Călin Georgescu va trebui să comunice periodic din ce trăiește, după ce a obținut înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine