Documente false de vaccinare anticovid au fost prezentate de o serie de călători veniți din Marea Britanie. Jumătate din pasagerii unei curse de la Londra avea acte falsificate care atestau fie că au fost vaccinați, fie că făcuseră boala. Polițiștii din Iași au deschis mai multe dosare penale.
„Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi s-au sesizat din oficiu, în cauză fiind întocmit dosar penal în care se continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals”, se arată într-un comunicat al IJP Iași, citat de BZI și B1TV. În această situație sunt aproximativ jumătate din cei 70 de pasageri ai unei curse Londra-București.
Documente false de vaccinare anticovid. Potrivit presei locale, Vasile Cepoi, directorul SDP Iași, a precizat că multe persoane care vin din străinătate şi prezintă documente suspecte fie privind vaccinarea, fie pentru a dovedi că au trecut prin boală.
„A fost un grup mare de persoane care a venit din zone diferite ale Marii Britanii, dar care aduc dovada că s-au îmbolnăvit în aceeaşi perioadă, în aceeaşi zonă. Am sesizat instituţiile abilitate care se vor ocupa de acest lucru. Asta ne face să credem că mulţi din cei care vin în ţară nu sunt dispuşi să respecte regulile de prevenţie. Este vorba de zeci de astfel de cazuri”, a declarat Cepoi, citat de BZI.
Totodată, acesta a precizat că un alt factor îngrijorător cu privire la persoanele ce vin în România are legătură cu perioada și locul vaccinării. „De exemplu, sunt persoane care aduc dovezi de vaccinare, dar spun că nu au mai fost în România de 2 ani și au fost vaccinați în România. Sunt și cazuri în care un grup mare de persoane care vine din zone diferite ale Angliei, dar care aduc dovada că s-au îmbolnăvit cam în același interval de timp”, a mai spus Vasile Cepoi.
Marea Britanie se află pe lista roșie a țărilor considerate cu risc epidemiologic. Astfel, persoanele care vin din această zonă sunt obligate să stea în carantină pentru două săptămâni, cu excepția celor vaccinate împotriva Covid 19.
Autoritățile se așteaptă ca astfel de încercări să se înmulțească în zilele următoare, având în vedere că o altă destinație preferată de români, Grecia, a intrat pe lista roșie.
Grecia a ajuns la un indice de infecție de 3,47 și ar urma să fie încadrată de CNSU în zona roșie de pe lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, potrivit Antena 3. În urmă cu doar o săptămână, Republica Elena era la un indice de 2,9, astfel că se regăsea în zona galbenă. Încadrarea în zona roșie înseamnă că, la intrarea în România, toate persoanele nevaccinate care vin din Grecia vor intra în carantină.