Un document apărut în spațiul public stabilea regulile pentru elevi din anul școlar viitor, respectiv cel mult 15 elevi în clase, orele să fie comprimate la jumătate de oră iar copiii să vină în școală în schimburi. Ministerul Sănătății susține că aceste măsuri nu vor fi aplicate, documentul era unul vechi și nu mai este aplicabil în contextul actual al pandemiei de coronavirus.
Documentul apărut în spațiul public a fost descărcat de pe site-ul Ministerului Sănătății și a apărut în presă, dar după ce a devenit public, instituția l-a șters de pe site și a venit cu precizări oficiale.
Astfel, regulile transmise în şcoli de DSP la 29 mai, conținute în acel document, fac parte dintr-un “document vechi de lucru” care nu mai este de actualitate în faza epidemiologică actuală, relatează PsNews.
„Având în vedere dezbaterile din spaţiul public privind recomandările care vor fi aplicate la reluarea procesului de învăţământ în toamnă, Ministerul Sănătăţii precizează următoarele: în prezent, Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică nu au aprobat un set de măsuri sau de recomandări care trebuie aplicate în unităţile de învăţământ la reluarea activităţii, în contextul epidemiologic al COVID-19”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii.
Cu referire la documentul apărut în spațiul public, Ministerul Sănătăţii a precizat că Institutul Naţional de Sănătate Publică poate elabora sau nu un set de măsuri care să fie aplicate în unităţile de învăţământ după reluarea activităţii educaţionale, în funcţie de evoluţia epidemiologică din lunile de vară.