sâmbătă, octombrie 10, 2026
20.2 C
București

Donald Trump a pierdut procesul cu New York Times înainte să înceapă. Reclamase un „complot insidios”

Procesul lui Donald Trump împotriva ziarului New York Times a fost respins, înainte de a se judeca, de către un magistrat american. Fostul președinte al SUA susține că reprezentanți ai ziarului au convins-o pe nepoata lui, Mary Trump, să sustragă dosarele sale fiscale din biroul avocatului.

NYT a căutat-o pe nepoata ex-președintelui, Mary Trump, și a convins-o să se alăture unui „complot insidios”, „să scoată în mod clandestin înregistrările din biroul avocatului său” pentru a obține dosarele fiscale ale lui Trump, se arată în cererea de chemare în judecată.

Fostul președinte a fost obligat să plătească toate onorariile avocaților și cheltuielile de judecată suportate de Times și de reporterii săi.

Donald Trump formulase, de asemenea, pretenții împotriva nepoatei sale, care nu au fost încă soluționate, transmite B1TV.

Articolele Times, câștigătoare ale premiului Pulitzer în 2018, s-au bazat pe informații de la Mary Trump care au pus la îndoială afirmațiile fostului președinte potrivit cărora ar fi ajuns milionar prin propriile sale puteri, arătând că a moștenit sute de milioane de dolari prin „scheme fiscale dubioase”. Articolele au dezvăluit, de asemenea, un istoric de evaziune fiscală.

Robert Reed, un judecător de la Curtea Supremă din New York, a declarat că afirmațiile lui Trump „eșuează din punct de vedere al dreptului constituțional”, care permite reporterilor să se angajeze în activități legale și obișnuite de strângere de informații. „Aceste acțiuni se află chiar în centrul activității protejate de primul amendament”, a scris Reed, citat de The Guardian.

„Vom evalua opțiunile clientului nostru și vom continua să luptăm”, a declarat Alina Habba, avocata lui Trump, într-un comunicat.

Anul trecut, fostul președinte a dat în judecată și CNN, pentru defăimare și cerând despăgubiri de 475 de milioane de dolari.

În 2020, campania sa de realegere a dat în judecată, de asemenea, New York Times și Washington Post pentru articole de opinie care îl leagă de implicațiile rușilor în alegeri. Procesele împotriva fiecărui ziar au fost respinse.

Ultimele știri

Moment macabru în SUA: Vor transmite, în direct la TV, execuția unui criminal în masă. Va fi executat cu pluton de execuție

Pentagonul va transmite în direct execuția lui Nidal Hasan, autorul atacului de la Fort Hood din 2009, prin pluton de execuție.

Diana Șoșoacă vrea să-l viziteze pe Călin Georgescu în arest: „În calitatea mea de membru al Parlamentului European”

Diana Șoșoacă cere oficial o întrevedere cu Călin Georgescu, aflat în Arestul Central, invocând riscuri la adresa vieții acestuia.

Sorin Grindeanu pune presiune pe Luca Niculescu: „PSD nu va fi parte a majorității dacă nu avem o schimbare de direcție în administrarea țării...

Sorin Grindeanu avertizează că PSD nu va rămâne în coaliție fără o schimbare de direcție și o majoritate transparentă.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine