vineri, mai 8, 2026
23 C
București

El este omul pe care ucrainenii îl acuză că cere dezmembrarea și redenumirea Ucrainei. Tot el a anunțat și naționalizarea bunurilor ucrainene

Vladimir Rogov, membru al autoritălor instaurate de ruși la Zaporoje, este acuzat de ucraineni că cere dezmembrarea și redenumirea Ucrainei. Același personaj a fost cel care a anunțat pe contul său de Telegram naționalizarea bunurilor ucrainene.

„Colaboratorul Rogov a propus să redenumească Ucraina: «Ucraina ar trebui redenumită UGIL – statul ucrainean Ivano-Frankivsk și Lvov», susțin surse ucrainene, citate de Gândul.

Potrivit lui Rogov, „oamenii din Vestul Ucrainei sunt cei care acum ocupă poziții cheie în alte regiuni, sarcina lor este să intimideze, să umilească și să terorizeze populația locală.”

Administraţia prorusă instalată de Moscova în teritoriile ocupate în regiunea Zaporojie, în sud-estul Ucrainei, a anunţat joi că va prelua controlul proprietăţilor aparţinând statului ucrainean, relatează AFP.

„Regiunea eliberată Zaporojie naţionalizează proprietăţile statului ucrainean. Decretul în chestiune a fost semnat de şeful administraţiei militaro-civile a regiunii”, a declarat pe Telegram unul dintre membrii săi, Vladimir Rogov.

Ultimele știri

Tribunalul Covasna blochează reforma administrativă impusă de Bolojan. Reducerea de posturi din primării, suspendată

Tribunalul Covasna a decis suspendarea ordinului care prevedea reducerea...

Zelenski răspunde avertismentelor Moscovei și le transmite aliaților Rusiei să nu vină la parada de 9 mai

Volodimir Zelenski a avertizat țările aliate ale Rusiei să...

Ciprian Ciucu dezvăluie un complot împotriva lui Ilie Bolojan. „Cei de la PSD au avut două ținte”

Ciprian Ciucu a lansat acuzații grave privind un complot...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine