Elena Lasconi se apropie de Nicușor Dan. George Simion rămâne în topul preferințelor alegătorilor

George Simion, liderul AUR, şi candidatul independent Victor Ponta sunt favoriți să intre în turul doi al alegerilor prezidențiale din luna mai, potrivit celui mai recent sondaj Sociopol.

Potrivit sondajului, realizat în perioada 21 – 23 aprilie 2025, pe primul loc se află George Simion, din partea AUR, care conduce cursa prezidențială cu 34%. Acesta este urmat de Victor Ponta, candidat independent, cu 23%.  Și în sondajele anterioare realizate de Sociopol, Ponta și Simion erau plasați pe primele două locuri, cu procente asemănătoare.

Locurile trei și patru sunt puternic disputate de candidatul independent Nicușor Dan și de Crin Antonescu, din partea PSD-PNL-UDMR, amândoi fiind cotați cu șanse egale, respectiv cu 16%. În schimb, Elena Lasconi, din partea USR, ar obține 10%. Ceilalți candidați obțin scoruri foarte mici, sub 1%.

„În concluzie, dacă duminica viitoare ar fi turul unu al alegerilor prezidențiale, în finala turului doi s-ar califica George Simion împreună cu Victor Ponta”, scrie pe Facebook sociologul Mirel Palada, care conduce Sociopol.

De asemenea, potrivit acestuia, participarea la vot estimată în țară este de 51%.

Ultimele știri

Rogobete vrea poze cu mâncarea din spitale. Managerii, provocați să mănânce meniul pacienților

Alexandru Rogobete vrea poze cu mesele din spitale și îi provoacă pe manageri să mănânce meniul pacienților.

Ciolacu dezminte blana de 15.000 de euro a Sorinei Docuz. Spune că piesa a costat doar 500 de euro, din Marele Bazar din Istanbul

Marcel Ciolacu dezminte suma de 15.000 de euro vehiculată pentru blana iubitei sale și spune că a costat doar 500 de euro.

Grindeanu vrea reforma administrației și salvarea TAROM. Propune comasarea agențiilor cu atribuții suprapuse

Sorin Grindeanu cere un plan de salvare pentru TAROM și propune comasarea agențiilor de stat cu atribuții suprapuse.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine