Elena Udrea va avea regim de maximă siguranță în primul an al încarcerării

Elena Udrea a fost condamnată, joi, definitiv la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, fiind respins recursul în anulare formulat de avocatul acesteia. Deși fostul ministru reușise să părăsească țara, iar polițiștii au căutat-o în zadar la domiciliu, Udrea a fost reținută la granița Bulgariei cu Grecia.

Odată ajunsă în penitenciar, Elena Udrea va avea mai multe restricții, iar cea mai greu de suportat va fi pentru ea cea legată de momentele în care își va putea vedea fetița, pe Eva Maria. Potrivit avocatului Raluca Pană, Elena Udrea va avea regim de maximă siguranță în primul an al încarcerării.

Fostul ministru Elena Udrea va putea lucra doar la interior, în penitenciar, adică la bibliotecă sau la bucătărie. „Trebuie însă precizat că sunt puține asemenea locuri raportat la numărul total de deținuți”, a declarat avocatul Raluca Pană, pentru Fanatik.

Dacă va avea comportament exemplar, Elena Udrea nu va suferi la capitolul ”vizite” de-a lungul perioadei petrecute în închisoare, urmând să își poată vedea fetița pe care o are alături de Adrian Alexandrov.

”Dacă nu este nou-născut copilul, va avea voie să vină în vizitele normale”, a precizat Raluca Pană. Iar cum Eva Maria, fetița Elenei Udrea și a lui Adrian Alexandrov are deja trei ani împliniți – micuța fiind născută pe 20 septembrie 2018 – va avea voie să își viziteze mama regulat.

”Va putea primi vizite o dată pe săptămână”, ne-a explicat avocatul Raluca Pană. Pe de altă parte, Elena Udrea va avea, cel puțin în primul an de detenție, multe alte restricții. ”Va avea dreptul doar de câteva ore la aer, iar celula va fi închisă permanent”, a mai precizat avocatul

Udrea a fost prinsă în Bulgaria, la frontiera cu Grecia

Udrea a fost prinsă în Bulgaria, în timp ce încerca să treacă vama în Grecia.

Elena Udrea ar fi fost depistată de polițiști în zona Kulata, la frontiera cu Grecia. La două ore și 20 de minute după ce a fost emis mandatul, Udrea a fost reținută de oamenii legii. În prezent, se așteaptă documentele din România pentru a fi adusă în țară. La momentul reținerii,  Udrea nu era singură în mașină.

.

Ultimele știri

Sorin Grindeanu anunță primele două județe care vor să se unească, fără să mai aștepte proiectul Guvernului

Sorin Grindeanu anunță că Ialomița și Călărași vor să își unească județele, fără să aștepte proiectul Guvernului de reformă administrativă.

Inteligența artificială intră în sălile de judecată din România. Platforma OPTIMUS a generat peste 1,14 milioane de transcrieri

Platforma OPTIMUS folosește inteligența artificială pentru a transcrie automat ședințele de judecată din peste 1.000 de săli din România.

Contractul de lobby al lui Nicușor Dan ar putea fi prelungit. Suma totală ajunge la aproape 7 milioane de dolari

Cotroceniul ar urma să prelungească contractul de lobby cu americanii, ajungând la aproape 7 milioane de dolari, dar ține secrete serviciile primite.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine