Elevii olimpici internaționali din România au fost tăiați de la bursele de excelență și puși fără nicio explicație la burse de merit, potrivit Consiliului Național al Elevilor.
Elevii olimpici internaționali luau oricum aceste burse pentru că sunt și olimpici naționali. Modificarea a apărut „peste noapte“, după ce inițial Ministerul Educației a inclus în actul normativ pe elevii olimpici între beneficiarii bursei de excelență olimpică II, potrivit edupedu.ro, citat de B1TV.
Consiliul Național al Elevilor susține că oricum aceștia ar fi primit burse de merit, fiindcă „majoritatea dintre acești elevi s-au calificat la etapa națională a olimpiadelor pe baza rezultatelor de la fazele județene. Astfel, aproape toți ar beneficia deja de bursă de merit pentru premiile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor școlare. Așadar, acești elevi nu vor avea niciun alt beneficiu dacă fac parte din lotul internațional restrâns și nu vor fi remunerați corespunzător pentru eforturile depuse. De fapt, ei nu vor avea nimic de câștigat, fiind deja beneficiari ai bursei de merit și introducerea lor în metodologie nu va aduce nicio finalitate pentru ei“, a transmis Consiliului Național al Elevilor într-un comunicat. Președinta CNE, Miruna Croitoru, susține că „schimbările de felul acesta ne arată că suntem departe de a pune elevii pe primul loc“.
„Cu toții simțisem că am ajuns la o victorie de etapă cu privire la capitolul burse școlare, însă schimbările de felul acesta ne arată că suntem departe de a pune elevii pe primul loc. Această modificare îi exclude, practic, de pe lista de beneficiari ai oricărui tip de bursă, ei primind deja bursă de merit pe baza rezultatelor obținute la fazele județene ale acestor olimpiade” a declarat Miruna Croitoru, președintele Consiliului Național al Elevilor.
Leave a comment