Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului Dr. Victor Babeș din Capitală, crede că imaginile cu situația disperată din spitale – mai ales din secțiile de terapie intensivă – ajută oamenii să se convingă de pericolul pe care îl reprezintă coronavirusul.

Într-un interviu pentru Digi24, el a subliniat că a trecut vremea în care oamenii trebuiau convinși să se protejeze; acum e momentul să fie speriați, pentru a lua măsurile necesare.

Emilian Imbri, despre criza fără precedent din valul 4: „Trebuie să sperii, nu mai e timp să convingi”

„Sunt imagini reale (n.r. – cele din spitale). Noi am căutat mult timp să nu permitem să se filmeze lucrurile astea, pentru că este o treabă de decență umană. E vorba de cei care sunt filmați în situația în care sunt. Se pare însă că fără astfel de imagini nu se sperie nimeni. Trebuie să sperii în situația de față, nu mai este timp să convingi. Am avut doi ani să convingem”, a declarat Emilian Imbri.

„A trecut zona aceea cu trei mici, nu mai este vorba de așa ceva. Discuția este mult mai serioasă, mai matură. Am văzut că mi-au murit în jurul meu vecini, mi-au murit membri ai familiei, am văzut gropile care se sapă cu excavatorul. Asta nu e butaforie, nu e pusă în scenă de niciun teatru, este realitatea. Au văzut că este bine să se vaccineze”, a mai spus Emilian Imbri.

Medicul atrage atenția că vaccinarea nu înseamnă renunțarea la măsurile de protecție.

„Trebuie să aștepți să-ți fabrici anticorpii. (…) Te vaccinezi cu toate dozele posibile, dar continui să te protejezi, continui să porți mască, să nu te îmbulzești, să te dezinfectezi și să mergi cu treaba asta cât este nevoie”, a precizat Emilian Imbri.

Sâmbătă s-au format cozi uriașe la mai multe centre de vaccinare din țară și s-a înregistrat un record al persoanelor imunizate cu prima doză: 91.665.

Leave a comment

Lasă un răspuns