vineri, octombrie 2, 2026
20.5 C
București

Eugen Tomac anunță excluderea lui Cristian Diaconescu din PMP. Fostul lider al partidului spune că decizia este nulă

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a anunţat, miercuri, excluderea din partid a fostului lider Cristian Diaconescu, menţionând că o decizie în acest sens a fost luată de Colegiul Naţional. Cristian Diaconescu spune că „aşa zisa mea excludere din PMP este nulă deoarece decizia a fost luată de o adunare de persoane nestatutar constituită, nerecunoscută de justiţie”.

„Colegiul Naţional al PMP a decis, astăzi, excluderea din partid a domnului Cristian Diaconescu. În PMP nu există decât o singură structură de conducere, aleasă democratic, şi care astăzi, în deplină legalitate, în acord cu statutul partidului nostru, cu un singur vot de abţinere, a decis să ne despărţim definitiv de fostul nostru coleg, domnul Cristian Diaconescu”, a spus Eugen Tomac.

„S-a încheiat o etapă, lucrurile sunt clare, începând de astăzi domnul Diaconescu nu mai este membru PMP. Înţeleg că are alte obiective politice, îi urăm succes, dar experienţa pe care am avut-o împreună este una regretabilă şi ea s-a încheiat astăzi”, a scris Eugen Tomac pe pagina de Facebook a partidului.

Cristian Diaconescu a scris, în replică, pe Facebook, că decizia „este nulă deoarece a fost luată de o adunare de persoane nestatutar constituită, nerecunoscută de justiţie şi profund acţionată de interese personale care nu au legătură cu membrii PMP şi simpatizanţii acestuia”.

„Atunci când două sau mai multe persoane au divergenţe cu privire la o anumită situaţie, într-o lume civilizată şi o societate democratică, acestea se adresează justiţiei şi aşteaptă ca aceasta să se pronunţe.

Eugen Tomac şi «gruparea» lui au ales să elimine partea adversă fără să aştepte hotărârea justiţiei al cărei termen stabilit este 20 mai 2022. Acest fapt mă determină să consider că data de 20 mai 2022 este mult prea îndepărtată pentru punerea în aplicare a planurilor lor de fuziune. Prin urmare aceste persoane nu recunosc autoritatea justiţiei în România”, a spus Cristian Diaconescu după mesajul lui Eugen Tomac.

„De aceea îi rog pe toţi cei care au crezut şi cred încă în destinul democratic al Partidului Mişcarea Populară să ia act de faptul că aşa zisa mea excludere din PMP este NULĂ deoarece decizia a fost luată de o adunare de persoane nestatutar constituită, nerecunoscută de justiţie şi profund acţionată de interese personale care nu au legătură cu membrii PMP şi simpatizanţii acestuia.

Voi continua ca Preşedinte PMP să susţin că acest partid trebuie să aibă calea sa politică independentă, democratică şi transparentă fără fuziuni care ar determina neantizarea tuturor eforturilor dezinteresate pe care majoritatea membrilor PMP le-au făcut pentru ca această structură politică să conteze în societatea românească”, arată mesajul lui Diaconescu vizavi de replica lui Eugen Tomac.

Ultimele știri

Prima reacție din AUR după audierea lui Ilie Bolojan la DNA: “Nu ai cum să nu te gândești că este și o implicație politică....

Petrişor Peiu (AUR) vede suspiciuni politice în jurul audierii lui Ilie Bolojan la DNA Iaşi, dar spune că partidul nu-l susţine.

România, printre puținele țări unde facturile la energie împovărează bugetul familiei. Risc de sărăcie extremă

România, Bulgaria și Grecia au cea mai mare pondere a cheltuielilor cu energia din venitul gospodăriilor, potrivit unei analize AEI.

Avocatul lui Fănel Bogos, primele declarații după audierea lui Ilie Bolojan: “Nu va fi urmărit penal vreodată Bolojan. Pentru că știu probele din dosar....

Avocatul lui Fănel Bogos spune că Ilie Bolojan a fost sincer la DNA Iași și că nu va fi urmărit penal niciodată.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine