Festivaluri cu persoane vaccinate. Festivalurile de genul Untold și Neversea vor fi permise începând cu 1 iunie, dar la acestea nu vor putea participa decât persoanele vaccinate. Un cunoscut organizator de asemenea evenimente spune că deși tehnic acestea pot fi organizate fără probleme, aceste condiții sunt discriminatorii.
Ar trebui să existe soluții și pentru cei care nu au făcut vaccinul pentru a nu apărea altfel probleme legate de discriminare, consideră Edi Chereji, organizatorul festivalurilor Untold și Neversea.
„Din punct de vedere logistic, din punct de vedere artistic, din punct de vedere a ceea ce depinde de noi, suntem pregătiți de Untold, dar să vedem cum arată această Hotărâre în forma ei finală. Avem nevoie de o decizie finală, să știm cum arată normele, până la finalul lunii mai. Noi trebuie să știm până la 1 iunie care sunt soluțiile și normele finale. Noi putem să facem Untold în aceste condiții (doar cu vaccinați – n.r.), dar ar trebui să se revină asupra acestei limitări, doar cu cei vaccinați, pentru a nu fi acuzați noi ca stat de discriminare, în condițiile în care la alte festivaluri deja anunțate, și în Belgia, și în Statele Unite, nu s-a pus problema de a limita doar la cei vaccinați”, a spus Edi Chereji la Digi 24, adăugând că în condițiile anunțate de autorități nu există motiv pentru ca festivalurile să nu fie organizate.
Festivaluri cu persoane vaccinate. Pe de altă parte, organizatorul Untold și Neversea spune că ar trebui să existe soluții și pentru cei nevaccinați, mai ales că există situații în care unele persoane au contraindicație la vaccinare. În plus, printre cei care participă la evenimentele de acest fel se numără și adolescenți, pentru care încă nu a început imunizarea anti-COVID-19. Vineri este așteptată o decizie din partea Agenției Europene a Medicamentului (EMA) cu privire la vaccinarea anti-COVID-19 cu serul Pfizer/BioNTech a copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.
În același timp, Edi Chereji s-a declarat convins că în momentul în care oamenii vor avea garanția că pot participa la festivaluri, vor merge să se vaccineze în număr mare.
„Acum avem 50-60% din cei care participă la evenimentul nostru deja vaccinați”, a mai spus Chereji.
Noi relaxări intră în vigoare de la 1 iunie.
„Am crescut numărul participanților la activitățile culturale, artistice, de divertisment în spații deschise de la 500 la 1.000 de persoane. Pot participa cei care s-au vaccinat, care s-au testat sau au trecut prin boală”, a anunțat premierul Florin Cîțu, joi, la finalul ședinței de guvern. Pentru organizarea unor evenimente cu mai mult de 1.000 de persoane, toți participanții trebuie să fie vaccinați.