marți, septembrie 8, 2026
25.8 C
București

Fetiță de șase ani, mușcată de față de un câine Akita. Rasa nu este considerată periculoasă, dar stăpânul oricum este răspunzător

O fetiță de 6 ani din București a fost atacată și mușcată de față de un câine din rasa Akita Inu, în timp ce mergea spre școală împreună cu mama ei. Incidentul s-a petrecut în apropierea școlii, iar câinele era plimbat în lesă de stăpânul său, însă fără botniță, deși era de talie mare.

Fetița a fost transportată de urgență la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, unde a fost operată. Ea a rămas internată în secția de chirurgie plastică, sub supravegherea medicilor, alături de mama sa. Pe lângă operație, medicii i-au administrat vaccinul antirabic și tratament antibiotic, transmite B1TV.

Proprietarul câinelui are acum un dosar penal pentru că nu a luat măsurile necesare pentru a preveni atacul. În prezent, acesta este cercetat în libertate, dar riscă o pedeapsă de la șase luni la trei ani de închisoare. Dacă fetița mușcată de câine  va avea nevoie de mai mult de trei luni de îngrijiri medicale, pedeapsa poate crește până la cinci ani de închisoare.

Deși rasa Akita Inu nu este clasificată ca fiind periculoasă în România, incidentul a adus în discuție necesitatea unor măsuri mai stricte. În mod curent, legea impune botniță și înregistrarea la poliție doar pentru câinii din rase considerate periculoase, cum ar fi Pitbull, Rottweiler, Dog Argentinian și Cane Corso.

Ultimele știri

Tensiuni politice după victoria AfD în Saxonia-Anhalt. Donald Tusk critică reacțiile din Polonia.

Alternativa pentru Germania (AfD) a câștigat alegerile din Saxonia-Anhalt,...

Bolojan și șefa CCR, chemați la audieri pentru întâlnirea controversată. Senatul a cerut și imaginile de supraveghere

Premierul Ilie Bolojan și șefa CCR, Simina Tănăsescu, sunt...

Florin Cîțu lansează un scenariu scandalos: Datoria publică a României va ajunge la 110% din PIB în 2040

Fostul premier Florin Cîțu susține că datoria publică a României riscă...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine