O mamă şi cei doi copii ai ei au murit, în Timișoara. Femeia ar fi vrut să se sinucidă şi s-a aruncat de pe un bloc cu 10 etaje cu cei doi copii în braţe.
Iuliana avea 33 de ani și era absolventă a Facultăţii de Psihologie a Universităţii de Vest din Timişoara, însă nu profesa ca psiholog. Divorțată, femeia a încercat o relaţie cu un alt bărbat, însă s-ar fi despărţit recent. Ar fi vrut să se împace cu fostul soţ. În urmă cu două săptămâni au depus o cerere la Primăria Timișoara pentru a se recăsători, potrivit Antena 3.
Apropiații spun că nu ar fi avut motive să recurgă la acest gest și că era o persoană foarte pozitivă. Poliţiştii au deschis o anchetă şi încearcă să afle ce a făcut-o pe femeie să-şi ia viaţa.
Apelul la 112 a fost făcut de cei care locuiesc în blocul unde femeia a recurs la gestul extrem.
„Am intrat să-mi iau ceva din maşină şi o femeie de la etajul șapte mi-a spus ”sună că sunt 3 oameni aici pe jos”. Am făcut 3 paşi până în faţa în blocului. Când am ajuns acolo am văzut că toţi trei sunt inconştienţi.”, povestește un tânără care locuiește în zonă.
Iuliana şi băieţelul ei nu au avut nici o şansă. Medicii de pe ambulanţă au încercat să o salveze pe fetiţa în vârstă de 6 ani.
Poliţiştii au început o anchetă şi au refăcut pas cu pas ultimul drum al Iulianei împreună cu cei doi copii.
Femeia locuieşte în alt capăt al oraşului, în cartierul Iosefin. Mama ei le-a spus anchetatorilor că aceasta a plecat spre grădiniţă, să-şi ducă copiii. Şi-a schimbat traseul brusc şi a mers în zona Dâmboviţa din Timişoara. A lăsat maşina parcată, în grabă, pe o trecere de pietoni.
Trupurile celor trei au fost ridicate de către cei de la medicina legală pentru autopsie. Tatăl copiiilor, plecat la muncă în străinătate, a aflat de la rudele din ţară de tragedie. Şi el urmează să fie audiat de poliţişti.