Florin Cîţu a decis, miercuri, să demisioneze de la şefia Senatului, după ce grupul senatorilor PNL l-a informat că îi retrage sprijinul politic pentru această funcţie. Alina Gorghiu va prelua funcția interimar
Cîțu a confirmat într-o declarație de presă că a demisionat de la șefia Senatului după ce colegii săi nu au fost de acord cu declarațiile privind măsurile guvernamentale.
„Preşedintele partidului şi secretarul general mi-au cerut demisia, mi s-a spus că mi s-a retras sprijinul partidului, este o funcţie politică, binenţeles că în aceste condiţii, nu am vrut să îi pun în situaţia penibilă să voteze unii dintre ei împotriva conducerii partidului şi am decis, am luat această decizie personal, repet, pentru a nu crea probleme Partidului Naţional Liberal”, a declarat Cîțu.
El a precizat că întotdeauna l-a interesat imaginea PNL. „Pentru a nu-i face pe colegii mei, de a-i pune pe colegi în situaţia penibilă de a vota împotrivă”, a adăugat el.
Cîţu a arătat că declaraţiile sale sunt aceleaşi de ani de zile, „împotriva unor măsuri care fac rău românilor”.
„Binenţeles că acele măsuri vin de la PSD, asta este problema, dar sunt măsuri care eu consider că fac rău românilor, eu consider că PNL trebuie să stea aproape de antreprenori, de sectorul privat, iar măsurile care vin împotriva lor întotdeauna le-am considerat nocive”.
„Cel mai tare am supărat PSD”, a mai spus acesta.
Florin Cîțu afirmă că nu va pleca și din PNL, ci își va continua cariera politică.
„Voi face mai departe politică, aceste sunt funcții pe care le primești în urma unor activități, nu sunt funcții pe care le primești pe viață. Eu nu sunt în politică pentru mine, sunt pentru români și atâta timp cât cineva încearcă să ia măsuri împotriva românilor eu mă voi opune. Niciodată nu voi demisiona din PNL, eu sunt liberal”, a afirmat Cîțu.
Ciucă: Florin Cîțu și-a anunțat demisia
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat, miercuri, după şedinţa grupului parlamentar PNL din Senat, că în urma unor discuţii, Florin Cîţu şi-a dat demisia de la şefia Senatului.
El a precizat că discuţiile au vizat activitatea guvernamentală şi parlamentară, responsabilitatea PNL şi nevoia de coerenţă a măsurilor care trebuie luate, la nivelul Guvernului, şi în deplină concordanţă cu deciziile luate la nivelul coaliţie.
„Ţinând cont de activitatea guvernamentală şi parlamentară, de responsabilitatea PNL şi de nevoia de coerenţă a măsurilor care trebuie luate, la nivelul Guvernului, şi în deplină concordanţă cu deciziile luate la nivelul coaliţiei, au avut loc discuţii, dezbateri şi în urma acestor discuţii, preşedintele Senatului, domnul senator Florin Cîţu şi-a anunţat demisia, urmând ca funcţia de preşedinte al Senatului, cu delegare de atribuţii, să fie exercitată de către doamna senator Alina Gorghiu”, a spus Nicolae Ciucă, la finalul şedinţei grupului parlamentar PNL din Senat.