joi, noiembrie 13, 2025
10.4 C
București

Florin Cîțu, nemulțumit de relația cu PSD: Vreau mai mult fair-play, nu să aruncăm mesaje în spațiul public

Florin Cîțu a declarat, marți seară, că este nemulțumit de modul în care comunică cei de la PSD în coaliție. Președintele PNL susține că ar trebui să existe discuții în interior, înainte de a face declarații publice. “Aș vrea mai mult fair-play, nu să aruncăm mesaje în spațiul public. Nu suntem în campanie electorală. Este o coaliție, este un compromis, așa că mă așteptam să fie fair-play”, a precizat Cîțu, la Digi24.

“În acest moment este vorba despre modul în care comunicăm. Măsurile pe care le luăm aș prefera să le discutăm întâi în coaliție și apoi să ieșim cu ele în spațiul public. Pentru că e foarte ușor să scriu și eu pe Facebook că propun să creștem pensiile cu 60% și salariile cu 80% și bineînțeles că nu se poate, iar apoi să spun că nu vrea partenerul de coaliție”, spune Florin Cîțu.

„Aș vrea mai mult fair-play, nu să aruncăm mesaje în spațiul public, pe surse sau prin comunicatori. Nu suntem în alegeri, nu suntem în campanie electorală. Este o coaliție, este un compromis, așa că mă așteptam să fie fair-play”, a spus președintele PNL, Florin Cîțu.

Florin Cîțu a precizat că a cerut în repetate rânduri miniștrilor PNL să nu iasă cu declarații publice controversate și consideră că Partidul Național Liberal poate fi un partener cu care se poate lucra în coaliție.

“Eu sunt cel care le-a spus colegilor mei din Guvern să comunice elegant. Nu vreau o comunicare care să pună în pericol stabilitatea acestei coaliții. Nu vreau ca PNL să fie cel care aruncă în aer această coaliție. De aceea nu vedeți membri din Guvern ai PNL să iasă cu declarații de atac, nu-i vedeți să atace președintele Partidului Social Democrat și să nu aibă un dialog cu el, nu-i vedeți să atace pe altcineva”, spune Florin Cîțu.

„În PNL există acest reproș la adresa mea că am cerut să nu existe niciun fel de atacuri. Dar eu cred că este foarte bine ca PNL să susțină măsurile de guvernare liberale și să arătăm că suntem un partener cu care se poate lucra”, a mai spus Florin Cîțu, la Digi24.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Ciprian Ciucu a intrat în cursa pentru București. „Vreau să fac proiectul vieții mele”

Ciprian Ciucu și-a depus candidatura pentru fotoliul de primar...

Medicul Cristian Andrei, acuzat de către alte șapte femei de abuzuri sexuale întinse pe o perioadă de 20 de ani

Medicul Cristian Andrei, unul dintre cei mai mediatizați psihoterapeuți...

Aproape jumătate dintre chiriașii români abia își plătesc chiria lunară. Cum se descurcă vecinii europeni

Aproape jumătate dintre chiriașii români declară că le este...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine