Universitatea de Apărare verifică dacă premierul Nicolae Ciucă şi-a plagiat teza de doctorat

Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” a anunţat că a iniţiat demersurile legale de verificare a respectării standardelor de calitate şi etică universitară în ceea ce priveşte acuzaţiile de plagiat în cazul tezei de doctorat a premierului Nicolae Ciucă.

„Urmare la informațiile apărute în Mass-media și a solicitării domnului Nicolae-Ionel Ciucă, adresată Universității Naționale de Apărare „Carol I”, vă informăm că la nivelul instituției noastre au fost inițiate demersurile legale, prin intermediul Comisiei de etică universitară, de verificare a respectării standardelor de calitate și de etică universitară, cu privire la existența unor similitudini cu alte lucrări științifice, în cadrul tezei de doctorat cu titlul „Dimensiunea angajării Armatei României în operațiuni întrunite multinaționale”, susținută de autorul tezei în anul 2003″, se arată într-un comunicat al universităţii de apărare.

Conform publicaţiei PressOne, premierul Nicolae Ciucă și-a plagiat lucrarea de doctorat. Potrivit analizei publicației, Nicolae Ciucă ar fi plagiat un sfert din lucrarea susținută în 2003. În replică, premierul a declarat că acuzațiile „nu se pot susține științific”

Astfel, actualul premier ar fi plagiat cel puţin 42 de pagini din totalul de 138 ale tezei în baza căreia a devenit doctor în Ştiinţe Militare.

Nicolae Ciucă a susținut în 2003, când avea gradul de locotenent-colonel, lucrarea de doctorat cu titlul „Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale”.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

BNR avertizează asupra riscului de colaps bugetar al României. Începutul dezastrului a fost în 2019

Economistul deficit bugetar, viceguvernator al Băncii Naționale a României,...

Adrian Câciu critică majorarea TVA: „Va crea recesiune și contracție economică”

Deputatul PSD Adrian Câciu a lansat critici dure la...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine