Florin Cîțu nu s-a ocupat să pregătească spitalele pentru valul patru al pandemiei, ci de festivaluri, acuză deputatul PSD Alexandru Rafila. Deputatul PSD a relatat o discuție pe care a avut-o cu premierul în urma cu șase luni.
Rafila îi reproșează lui Cîțu că nu a luat măsuri în perspectiva valului 4 de Covid, anunțat din timp pentru această toamnă.
„Noi am avut o discuție acum șase săptămâni. Am spus că evaluarea celui mai rău scenariu cu 1.500 de cazuri pe zi la jumătatea lui septembrie e evident nerealistă și am stabilit tot atunci că în ultima săptămână din septembrie vom ajunge la 4-5.000 de cazuri. Se confirmă pas cu pas.
Dl Cîțu bate câmpii ca de obicei. Nu știu dacă e serios sau nu, ori uită foarte repede ce a spus, ceea ce foarte grav, că e premier, ori nu spune adevărul, și atunci e și mai grav. A găsit acum o soluție despre nunți. A trecut de la postura de prim-ministru la cea de prim nuntaș al României și rezolvă lucrurile prin introducerea certificatului verde la nunți”, a declarat duminică seara Alexadru Rafila la B1TV.
Florin Cîțu a spus duminică, în ședința cu prefecții, că nu va decide anularea nunților în localitățile cu incidență crescută a cazurilor de coronavirus, ci va impune obligativitatea certificatului verde.
Deputatul PSD Alexandru Rafila l-a criticat pe premierul Florin Cîțu deoarece în ultimele luni nu s-a preocupat să pregătească spitalele pentru valul 4 al pandemiei de coronavirus, deși se știa că acesta va veni în toamnă. În schimb, șeful Guvernului a încurajat organizarea de festivaluri, adevărate „acceleratoare ale pandemiei”. Rafila a vorbit apoi despre solicitarea lui Cîțu de a fi dublate paturile ATI pentru pacienții COVID, da și despre propunerea acestuia de a fi folosite certificatele verzi la nunțile deja programate în localitățile cu incidență de peste 3 la mie.
Deputatul PSD a amintit că, la începutul lunii august, Florin Cîțu și Emil Boc s-au fotografiat fără mască la festivalul Electric Castle, „apropo de mesaje și exemple…”
Florin Cîțu nu s-a ocupat să pregătească spitalele pentru valul patru, spune Rafila. Despre solicitarea premierului de a fi dublate paturile ATI COVID, Rafila a spus: „Nu avem de unde să dublăm paturile, ele vor fi luate de la alte secții de ATI, unde sunt tratați pacienți non-COVID. Nu discutăm de paturi care se inventează, ci se iau dintr-o parte în alta. Numărul de paturi ATI e relativ constant, că nu poți să-l crești având același număr de specialiști. Vor fi alte spitale care se vor închide, care vor transforma secțiile ATI în secții ATI COVID, vom avea iar mortalitate excesivă ca anul trecut din cauza faptului că oamenii cu alte afecțiuni nu vor avea acces la servicii medicale”.
Medicul Rafila a criticat-o și pe Ioana Mihăilă, fostul ministru al Sănătății, căci nici ea nu a făcut pregătiri în perspectiva valului 4 al pandemiei.
„De ce să ia măsuri când dânsul a spus că a învins pandemia datorită succesului programului de vaccinare? 4 – 5 luni nu doar că n-a făcut nimic, dar a și încurajat diverse manifestări care au fost acceleratoare ale pandemiei”, a conchis Rafila.