Florin Cîțu, după demisia de la șefia Senatului: Am luat decizia pentru a nu crea probleme în PNL
Florin Cîțu, după demisia de la șefia Senatului: Am luat decizia pentru a nu crea probleme în PNL

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, marţi, că partidul său va face majorităţile în Consiliul General al capitalei în funcţie de proiectele supuse aprobării.

Florin Cîțu a precizat că formaţiunea liberală nu-i va acorda „un cec în alb” primarului general Nicuşor Dan şi nu-i va asigura permanent acestuia majoritatea.

„Nu-i asigurăm lui majoritatea, avem discuţii în partid şi ne uităm la fiecare proiect în parte, la proiectele care sunt bune pentru români. Nu este o majoritate pentru Nicuşor Dan, încercăm să găsim soluţii pentru Bucureşti. (…) Eu zic că vom da drumul în Bucureşti la dezvoltare”, spune Florin Cîțu.

„PNL, bineînţeles, a avut o majoritate cu USR la Bucureşti şi o are în acest moment, dar în discuţiile pe care le am cu preşedintele PNL Bucureşti – şi ştiţi foarte bine că sunt preşedinte interimar la Sectorul 3 – analizăm acum pragmatic fiecare decizie. PNL la Bucureşti trebuie să-i reprezinte pe români şi vom vedea cum facem majorităţile în funcţie de proiecte, să vedem care sunt acele proiecte care îi ajută pe români”, a afirmat Florin Cîţu la B1 TV.

Florin Cîțu a spus că mai sunt multe lucruri de făcut în Bucureşti în privinţa drumurilor, a parcurilor sau a sistemului de termoficare şi a subliniat că administraţia trebuie să fie deschisă către diverse parteneriate şi către atragerea de fonduri europene în vederea găsirii de resurse pentru dezvoltarea oraşului.

 

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *