Foametea la nivel mondial a crescut pentru a doua oară, de la pandemia de COVID 19 și acum din cauza războiului din Ucraina, avertizează Organizația Națiunilor Unite.
Este așteptat ca războiul din Ucraina și schimbările climatice să accentueze la o scară fără precedent foametea în regiunile sărace ale lumii, potrivit agențiilor ONU, citate de Reuters și B1TV.
Până la 828 de milioane de persoane, adică aproape 10% din populația lumii, au fost afectate de foamete anul trecut, cu 46 de milioane mai mult decât în 2020 și cu 150 de milioane mai mult decât în 2019, au precizat agențiile, inclusiv Organizația pentru Alimentație și Agricultură, Programul Alimentar Mondial și Organizația Mondială a Sănătății, în ediția 2022 a raportului ONU privind securitatea alimentară și nutriția.
„Există un pericol real ca aceste cifre să urce și mai mult în lunile următoare”, a declarat directorul executiv al PAM, David Beasley.
„Rezultatul va fi destabilizarea globală, foametea și migrația în masă la o scară fără precedent. Trebuie să acționăm astăzi pentru a evita această catastrofă iminentă”, a adăugat el.
Rusia și Ucraina sunt al treilea și, respectiv, al patrulea cel mai mare exportator de cereale din lume, în timp ce Rusia este, de asemenea, un exportator cheie de combustibil și îngrășăminte.
Raportul ONU publicat miercuri a avertizat asupra implicațiilor „potențial îngrijorătoare” pentru securitatea alimentară și nutriție, în condițiile în care conflictele, fenomenele climatice extreme, șocurile economice și inegalitățile continuă să se intensifice.
Kievul a declarat că nu s-a înregistrat niciun progres concret în problema cerealelor blocate în porturile sale din cauza invaziei rusești.
„Până în prezent nu s-a ajuns la niciun acord concret privind organizarea de discuții cu Ucraina, Rusia, Turcia și ONU”, a declarat pe Twitter purtătorul de cuvânt al diplomației ucrainene, Oleg Nikolenko, potrivit HotNews.
Anterior, delegațiile ruse și turce au convenit să continue consultările privind plecările sigure ale navelor și exporturile de cereale din porturile ucrainene, a declarat miercuri Ministerul rus al Apărării.
Leave a comment