WhatsApp Image 2022 03 17 at 21.14.02 1

Generalul (r) Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General al Armatei Române, a fost invitatul lui Marius Tucă la ediția specială ”Războiul din Ucraina”, transmisă live de Gândul. În discuția cu Marius Tucă, generalul Ștefan Dănilă a explicat un subiect care a stârnit destule controverse în stațiul public de la începerea războiului ruso-ucrainean. Mai exact, cât  de justificat și de corect a fost refuzul NATO de a realiza o zonă de protecție a spațiului aerian ucrainean față de armata rusă? 

„Pentagonul judecă altfel. Am văzut și la no-fly zone. Cei care au dat mesajul că nu se poate au fost militarii. A intra în conflict direct cu Federația Rusă, înseamnă al Treilea Război Mondial. Nu cred că i-ar conveni lui Putin lucrul ăsta, dar în primul rând ar trebui să vedem responsabilitatea celor care iau decizii”, a conchis interlocutorul lui Marius Tucă, potrivit Gandul.

Zelenski a criticat refuzul NATO să introducă no-fly zone deasupra Ucrainei

Reamintim că preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a criticat dur decizia Alianţei Nord-Atlantice de a nu institui o zonă de interdicţie aeriană în Ucraina, apreciind că acest lucru arată că NATO nu consideră prioritară „libertatea Europei”.

„A avut loc un summit NATO astăzi, un summit slab, un summit confuz, un summit care demonstrează că nu consideră toată lumea lupta pentru libertatea Europei ca fiind obiectivul numărul unu. Ţările NATO au creat o poveste că închiderea spaţiului aerian al Ucrainei ar provoca o agresiune directă a Rusiei împotriva NATO. Aceasta este autohipnoza celor care sunt slabi, nesiguri pe plan intern, în pofida faptului că deţin arme mult mai puternice decât noi”, a declarat Volodimir Zelenski, citat de CNN.

„Ei știu că Rusia vrea să continue războiul în UA, știu că vor mai muri oameni, dar oricum refuză să introducă no-fly zone deasupra Ucrainei. Țările NATO au inventat narativul ca no-fly zone ar declanșa un război al Rusiei împotriva NATO”, a subliniat Zelenski.

Miniştrii de Externe din ţările NATO au respins cu ocazia reuniunii extraordinare de la Bruxelles, ideea instituirii unei zone de interdicţie aeriană în Ucraina.

„A fost evocat subiectul, iar statele aliate au convenit că nu trebuie să avem avioane NATO în spaţiul aerian ucrainean sau trupe NATO la sol, deoarece ne-am putea trezi cu un război total în Europa”, a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general NATO.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *