Fostul comandant al trupelor NATO, despre cum poate fi înfrântă Rusia de Ucraina: “Dacă le dăm ce au nevoie pentru a câștiga, acest război va ajunge la final”

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, Phil Breedlove, fost comandant suprem al Forțelor Aliate în Europa, a dezvăluit cum ar putea Ucraina să obțină victoria războiului declanșat de Rusia.

“Știm de multă vreme cât de importantă este Marea Neagră, dar mă tem că noi, în Occident, în trecut, nu am acordat  suficientă atenție acestei părți a lumii.

Rusia a dovedit, din nou, că nu am acordat atenția cuvenită, pentru că a pornit un război mult mai vast, care înghite toată partea de nord a Mării Negre și teritoriile din jur.

Rusia a dezlănțuit un război oribil, inuman și ilegal, care ne dă bătăi de cap și nouă, în Occident.

Cred că partea bună din acest război oribil este că Occidentul și restul lumii acordă tot mai multă atenție Mării Negre”, a declarat Phil Breedlove.

Generalul consideră că durata războiului depinde de modul în care Occidentul sprijină Ucraina.

“Cred că abilitatea Rusiei de a prelungi acest război depinde cu totul de țările occidentale. Atunci când îi dăm Ucrainei cele necesare, unitatea ucraineană învinge. Dacă le dăm ce au nevoie pentru a câștiga, vor învinge Rusia și acest război va ajunge mai repede la final”, a mai adăugat fostul comandant.

Fostul comandant a prezentat, de asemenea, un plan care ar putea să-i ajute pe ucraineni să-și elibereze teritoriul.

“Dacă ar fi să plănuiesc eu contraofensiva, cel mai important punct ar fi ruperea coridorului terestru către Crimeea, recuperarea controlului asupra resurselor de aprovizionare cu apă pentru Crimeea, distrugerea podului Kerci, izolând Crimeea, și apoi lansarea unui atac în profunzime. Nu cu forțe terestre, ci din aer, cu rachete și cu forțe de artilerie”, a declarat Phil Breedlove.

Pe de altă parte, generalul afirmă că sunt șanse foarte mari ca NATO și Rusia să se intersecteze și asigură că, la nevoie, România va fi apărată de forțele NATO.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Proteste extinse în Balcani: Fermierii greci blochează autostrăzi, ecou al revoltei din Bulgaria și Serbia

Fermierii greci au blocat miercuri principalele autostrăzi și puncte...

Avertismentul serios al lui George Simion, în pragul moțiunii de cenzură: „Vedem că nu a mers cu liniștea”

George Simion, președintele AUR, a anunțat că vineri, 5...

Ciucu „simte” o coordonare între Drulă și Băluță ca să-l învingă. „Îmi pare rău să vă spun că așa este”

Ciprian Ciucu, candidatul PNL la Primăria Generală, „simte” o...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine