Frauda la examenele online nu poate fi împiedicată în lipsa unor platforme securizate, consideră ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Dacă va continua programul de predare și examinare online fără ca profesorii să fie pregătiți și fără să avem platforme de evaluare securizate, „nu vom face altceva decât să încurajăm frauda de la vârste fragede” spune ministrul educației.
Cîmpeanu a precizat că ministerul pe care îl conduce intenționează să acceseze sume prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru digitalizarea sistemului de educație, inclusiv pentru achiziţionarea de platforme securizate pentru evaluarea online.
„Dacă nu există un mijloc prin care tu, ca examinator, poţi să te asiguri că cel care-ţi oferă răspunsurile e cel care trebuie să ți le ofere, sigur că va exista această tentaţie a unui mic ajutor. Dacă noi vom continua acest proces de predare şi examinare online fără să fim pregătiţi, adică fără să avem profesori pregătiţi, fără să avem acces generalizat la internet şi echipamente, fără să avem platforme de evaluare securizate, nu vom face altceva decât să încurajăm frauda de la vârste fragede, or lucrul ăsta nu-l doreşte nimeni”, a declarat Sorin Cîmpeanu, luni seară, la Digi24.
Ministrul a precizat că predarea online a fost o măsură de compromis într-un moment în care exista riscul blocării procesului de educație. El a punctat că nici România, nici alte state nu au fost pregătite pentru o astfel de predare. În schimb, în alte țări există sisteme de asigurare a securității în cadrul examinării.
În acest context, Sorin Cîmpeanu a anunțat că Ministerul Educației va aloca o sumă importantă din PNRR pentru digitalizarea educaţiei, inclusiv pentru achiziționarea de platforme securizate pentru examinarea online.
Cîmpeanu a mai afirmat că obiectivul său este ca Evaluarea Națională și Bacalaureatul să se desfășoare la datele stabilite, cu prezența fizică a elevilor în clase și „cu o tematică adaptată specificului acestui an școlar care a fost total atipic”.
Studenți la Drept, exmantriculați din cauza fraudei
Frauda la examenele online. Declarațile ministrului Educației vin în contextul în care, recent, 45 de studenți de la Facultatea de Drept a Universității din București au fost exmatriculați pentru că au fraudat mai multe examene online.
„Dovezile care stau la baza deciziilor arată fără niciun dubiu că studenții în cauză au încălcat în mod evident și repetat la mai multe examene din sesiune regulamentele facultății și ale universității. Avem și mărturii ale studenților care au recunoscut că au fraudat examenele. În calitate de rector al Universității București, validez propunerea de exmatriculare, ca urmare a fraudei constatate cu o largă majoritate de consiliul Facultății de Drept”, a declarat Marian Preda, rectorul Universității din București.