Trei funcționari ai statului au dat DNA în judecată, pe motiv că sunt cercetați de prea mult timp. Daniel Maricuța, fostul primar al Șelimbărului, Marius Bogdan Lupu, considerat de procurorii DNA un interpus al acestuia, și Elena Scumpu, secretarul Primăriei, i-au dat în judecată pe procurorii anticorupție.
Cele trei persoane care sunt implicate într-un dosar penal cer judecătorilor să constate că cercetările penale în cazul lor durează prea mult, informează Turnul Sfatului, citat de B1TV.
Procesul a început la Tribunalul Sibiu, la începutul acestui an, dar instanța a considerat că nu e de competența ei și a declinat cauza la Curtea de Apel Alba Iulia.
Dar și declinarea a durat deoarece, până să fie luată decizia, doi judecători au formulat cereri de abținere. Abia al treilea magistrat a constatat că nu este de competența lui să judece o astfel de speță.
Asta deoarece în Dosarul Maricuța este urmărit și un executor judecătoresc, executor care, potrivit unei hotărâri confirmate inclusiv de Curtea Supremă, a fost introdus nelegal în dosar de către procurorii anticorupție.
Reprezentanții celor trei care au dat în judecată DNA „au subliniat doar că dreptul la soluționarea unei cauze penale într-un termen rezonabil este prevăzut la unison de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, art. 21 alin. (3) din Constituție, respectiv de art. 8 al Codului de procedură Penală”. De asemenea, ei spun că a fost depășit caracterul rezonabil al duratei procedurii judiciare.
Maricuța, Scumpu și Lupu mai spun că acuzațiile la care lucrează procurorii de atâția ani au mai făcut obiectul unui dosar acum mai bine de 15 ani și care a fost închis în 2010.
Curtea de Apel Alba Iulia nu a stabilit, deocamdată, un termen în acest proces.
Prejudiciu estimat la 16 milioane de euro
În martie anul trecut, Daniel Maricuța și alți 12 inculpați au fost trimiși în judecată pentru fapte asimilate corupției, prin care au generat un prejudiciu estimat la 16 milioane de euro. Rechizitoriul depus în instanță de procurorii DNA Structura Centrală reprezenta doar o parte din marele dosar instrumentat începând din 2014 pe numele lui Maricuța, Scumpu și a altor mai bine de 20 de persoane. Acesta din urmă, prin prejudiciul estimat la 114 milioane de euro, după cum era anunțat în 2015, era cel mai mare dosar de corupție instrumentat vreodată în județul Sibiu.
Numai că magistrații Curții de Apel Alba Iulia și cei al Curții Supreme au desființat rechizitoriul întocmit: unele probe fuseseră obținute nelegal, alte fapte s-au prescris și au fost invocate și alte motive.
Procurorii DNA au decis să conexeze ce a mai rămas din acest dosar cu un altul și să continue urmărirea penală împotriva lui Maricuța, în special în chestiunea terenurilor marilor păgubiți din dosar.
Leave a comment