Genul în loc de sex pe cartea de identitate a fost explicat de un chestor de poliție, după criticile publice ale AUR care considerau noile documente de identitate drept un atac împotriva identității poporului român și conformismul față de ideologia identității de gen.
„Acest document, în această fază, carte electronică de identitate, e opțională. Interesul manifestat în Cluj-Napoca e deosebit. În numai câteva ore au fost epuizate toate programările până pe 3 septembrie. Implementarea a urmărit dispozițiile Hotărârii Guvernului 295/2021 care stabilește, aprobă normele metodologice de aplicare a legislației privind evidența persoanelor”, a declarat Cătălin-Aurel Giulescu, chestor de poliție, citat de B1TV.
Genul în loc de sex. Cea mai controversată schimbare o reprezintă, însă, schimbarea termenului de „sex” cu cel de „gen”. Mai multe voci au susținut că această decizie reprezintă o portiță pentru introducerea unor noi identități de gen în actele oficiale.
În replică, reprezentanții MAI arată că singurele genuri recunoscute sunt în continuare masculin și feminin
„Acest document, pentru proiectul pilot, va conține mențiunea Gen, dar Hotărârea de Guvern precizează că sunt doar două opțiuni – feminin și masculin. Nu există niciun fel de altă intervenție”, a mai spus chestorul de poliție.
Oficialii au explicat și dispariția steagului și înlocuirea acestuia cu stema de pe noile buletine electronice- un alt aspect acuzat de AUR.
„Suntem obligați să respectăm Regulamentul UE. Acest Regulament stabilește niște condiții esențiale. În primul rând niște elemente de identificare vizuală, respectiv steagul UE pentru acest document, prin care cetățenii își pot exercita dreptul la liberă circulație.
Întrucât prin Regulament suntem obligați să introducem steagul UE, pentru identificarea națională am păstrat stema națională. Pe cartea simplă de identitate observați steagul României și stema națională”, a explicat Giulescu.
În acest moment, aproximativ 450 de persoane au optat pentru emiterea noii cărți de identitate electronice.
În funcție de modul în care se va derula proiectul pilot din Cluj-Napoca, începând cu 1 octombrie se va putea deschide și un al doilea ghișeu, ajungându-se astfel la posibilitatea prelucrării a 30 de solicitări zilnic.
Leave a comment