Posted inActualitate

George Simion face dezvăluiri: „Ne-a sunat și Rareș Bogdan cu ”Hai că o rezolvăm”. Era șocat că nu le-am cerut nimic”

GEORGE SIMION

 George Simion, co-fondatorul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a declarat, miercuri seară, la România TV, că membrii formațiunii sale politice au fost sunați și de prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, pentru a-i convinge să retragă moțiunea de cenzură.

George Simion susține că a vorbit cu Rareș Bogdan care i-ar fi spus ”că o rezolvăm” și că ”nu e bine să se bage în Congresul PNL”:

”Ne-a sunat și Rareș Bogdan cu ”Hai că o rezolvăm”, că ”Nu e bine, de ce vă băgați voi acum în Congresul PNL? Retrageți-vă moțiunea”. Era șocat că nu le-am cerut nimic. I-am zis că ne deranjează faptul că spui că suntem cu extrema dreaptă. Și i-am zis, vezi că facem parte dintr-o zonă a conservatorilor”, a declarat George Simion, miercuri seară, la România TV.

„Cei de la PNL au încercat să ne cumpere la bucată, au încercat să ne mituiască şi am făcut un drum până la DNA. Prima chestiune pe care o avem de făcut este să anunţăm organele competente şi vreau să facem cunoscut românilor toată schema prin care Florin Cîţu şi-a pus parlamentarii să ne ofere mită: funcţii în deconcentrate pentru apropiaţi”, a spus George Simion, luni la prânz, la Parlament.

Copreşedintele AUR, George Simion, a avut un discurs de două rânduri în Parlament, unde s-a dezbătut moțiunea de cenzură. Doar câteva secunde a durat intervenția sa.

George Simion a venit fără mască pentru a lua cuvântul, după ce a fost invitat de Ludovic Orban.

„E târziu că ne-a chemat acum domnul Orban la microfon, nu mai avem ce spune.Nu mai putem să alocăm nicio secundă pe acest prim-ministru distrugător, care de azi e istorie. Nu o să irosim nici o secundă pe Florin Cîțu. La revedere”, a declarat el.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *