Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat joi, pe şantierul Drumului Expres Craiova – Piteşti, că ştie problemele de la Metrorex legate de neplata unor facturi pentru mentenanţă şi că a înţeles că de fiecare dată soluţia propusă de Metrorex este acoperirea pierderilor cu bani de la bugetul statului, însă trebuie să se încheie perioada în care din banii tuturor se subvenţionează transportul în Bucureşti.
„Periodic, se vine din partea Metrorex la Guvern şi la Ministerul Transporturilor: vrem bani. Asta se întâmplă şi când se face bugetul şi la rectificări. Eu am înţeles că de fiecare dată soluţia pe care o are Metrorex e să se vină cu bani de la bugetul statului ca să acoperim pierderile de acolo. Ştiu problemele de acolo legate de neplata unor facturi pe mentenanţă, lucrurile proaste legate de neimplementarea unor proiecte europene”, a declarat Sorin Grindeanu.
„Vreau să vă întreb cât se poate de direct: cât mai trebuie un timişorean sau un craiovean sau un clujean sau un ieşean să accepte ca din banii tuturor să subvenţioneze transportul Bucureştiului? E, eu cred că această perioadă trebuie să se termine! Şi asta trebuie să înţeleagă şi cei de la Metrorex şi cei de la TAROM şi tocmai de aceea la Ministerul Transporturilor am dat drumul la ceea ce înseamnă 109, guvernanţa corporativă, au fost selectate firmele, astfel încât şi consiliile de administraţie şi directorii generali în perioada imediat următoare vor fi selecţionaţi pe 109”, a spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres.
Metrorex a redus cu 38% numărul trenurilor aflate în circulaţie, situaţia fiind cauzată de diminuarea serviciilor de mentenanţă, potrivit unui comunicat al companiei.
„Creşterea timpilor de aşteptare în staţii este determinată de diminuarea serviciilor de mentenanţă şi salubritate prestate de Alstom Transport SA, cu care Metrorex are un contract în vigoare. În această perioadă, Metrorex asigură activităţile de curăţenie în vagoane, după retragerea trenurilor din circulaţie, în intervalul orar 23:00 – 05:00 şi în timpul programului de circulaţie în situaţii care necesită salubrizare de urgenţă”, au spus reprezentanţii Metrorex, după anunțul lui Grindeanu.