sâmbătă, aprilie 11, 2026
11.7 C
București

”Iarna asta o să fie mai bine” | Nicușor Dan anunță că vor fi finalizați 50 de kilometri de conductă din rețeaua de termoficare

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a dat asigurări că iarna aceasta va fi mai bună decât până acum, în ceea ce privește asigurarea agentului termic.

Edilul a anunțat că urmează să fie finalizați  50 de kilometri de conductă din reţeaua de termoficare, iar centrala Titan va echilibra sistemul în zona de nord-est a oraşului.

”Iarna cea mai rea pentru Bucureşti a fost 2020-2021, pentru că, fiind an electoral, nu s-au făcut lucrări în vara lui 2020 şi s-au acumulat toate acele lucruri care nu s-au făcut. Îmi aduc aminte că nu a avut, înainte de Crăciun, cam trei săptămâni, apă caldă şi căldură, vreo jumătate de Bucureşti. După aceea, 2021 a fost un pic mai bine, 2022 a fost un pic mai bine, 2023 o să fie mai bine pentru că au fost mari lucrări pe care le-am făcut anul ăsta şi este centrala din Titan care echilibrează pe zona de nord-est”, a explicat Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.

Nicușor Dan a mai precizat faptul că stadiul lucrărilor depinde și de condițiile meteo.

”În 2021, am făcut 28 de km, în 2022 am făcut 32 km şi anul ăsta sigur o să facem 50 km. Sper ca vremea bună să continue cât mai mult ca să putem să lucrăm pe magistrale (…) şi apoi o să lucrăm pe racorduri”, a adăugat primarul.

Ultimele știri

Tribunalul Militar exclude 373 de martori în Dosarul 10 August. Decizia vine înainte de prescripție

Tribunalul Militar București a decis să nu mai audieze...

Discuții telefonice între Oana Țoiu și Marco Rubio. Ce înseamnă programul de schimburi cu SUA

Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a discutat telefonic cu...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine