Impozitarea pensiilor speciale crește alocațiile copiilor spune Valeriu Steriu
Impozitarea pensiilor speciale crește alocațiile copiilor spune Valeriu Steriu

Impozitarea pensiilor speciale crește alocațiile, susține deputatul PSD Valeriu Steriu. El a explicat că banii care ar veni din impozitarea pensiilor speciale s-ar putea duce spre dublarea alocațiilor copiilor. Evident, dacă legea impozitării va trece de Curtea Constituțională. Deputatul social-democrat a dezvoltat ideea lansată în spațiul public de președintele interimar Marcel Ciolacu.

„Nu sunt suficienți, nu sunt terminate calculele pentru că sunt destul de complexe, avem mai multe forme de pensii care vor intra și evident toată baza de date o au Casele de Pensii în general, sau instituțiile din bugetul cărora pleacă aceste pensii, dar se strânge o sumă substanțială, probabil peste 10.000 de oameni care au pensii de acest gen și care cu acest nivel de impozit vor consolida un buget destul de bun pentru a avea o primă direcționare a lui. Probabil ca primă prioritate în luna iulie noi o vedem alocația copiilor, iar mai apoi din 1 septembrie într-adevăr cu alte metode, cu alte soluții pe care sperăm nu doar Parlamentul să le adopte, ci și Guvernul să înceapă să aibă imaginație și să propună variante prin care se respectă creșterea pensiilor de la 1 septembrie”, a declarat Valeriu Steriu pentru publicația PsNews.

În mai multe rânduri reprezentanții PSD au susținut acest demers de impozitare drastică a pensiilor speciale, cu 85%, considerând că toate pensiile din România trebuie aduse la un nivel decent, comparabil cu cele din sistemul public. Acești bani, spun ei, trebuie să se ducă obligatoriu către alocații și pensii și nu în buzunarele clientelei politice a PNL.

Impozitarea pensiilor speciale crește alocațiile copiilor – susținerile PSD. „Noi spunem că acesta e un proiect inițiat de pe PSD, o victorie a Partidului Social Democrat. Este, pe de altă parte, un proiect de stânga, acesta al aducerii pensiilor mici mai spre mijloc și al pensiilor foarte mare tot spre mijloc. Ne bucurăm însă că pentru prima oară am reușit să arătăm că putem lucra în Parlament și asta în ochii opiniei publice este foarte important. Avem fiecare satisfacție, cei de la PNL am văzut că triumfau și ei că au reușit să stopeze pensiile acestea, fiecare a venit cu bucuria lui într-un proiect cum cred că ar trebui să fie mult mai multe. Adică, până la urmă, despre ce vorbim, dacă pe un astfel de proiect găsim un echilibru, de ce oare nu am începe să discutăm pe economie, pe agricultură, pe niște lucruri pe care le vedem zi de zi, să venim cu soluții, le propunem, dar cel mai important lucru e să ne așezăm la aceeași masă” a precizat Steriu.

6 judecători CCR au pensii speciale

Avocatul Poporului și Instanța Supremă au contestat actul normativ la Curtea Constitutională. Decizia stă acum în mâinile judecătorilor CCR, care, și ei la rândul lor, beneficiază de pensii speciale.

„Sunt juriștii noștri, contra juriștilor din Curtea Constituțională. Avem și o problemă de un anumit tip de conflict de interese, pe de altă parte, faptul că în ultimele 10 zile toți juriștii din partide au analizat, ascultam azi un partid un deputat liberal care parcursese zeci de pagini din deciziile Curții Constituționale anterioare, care arătau că drumul parcurs și ordinea de tehnică legislativă este cea corectă… Într-adevăr cei care au atacat au venit cu argumentele lor, spunând că sunt mai multe aspecte de neconstituționalitate, așteptăm cu siguranță să vedem ce hotărăște în situația dată Curtea Constituțională, chiar suntem curioși. Oricum, cred că s-a abuzat enorm în ultimii patru ani de deciziile care să vină de la Curtea Constituțională.(…)Anterior, cred că președintele Băsescu atacase legi de cel puțin 40-50 de ori, avem un număr cel puțin dublu la ora actuală. Asta înseamnă enorm de mult într-un ciclu de patru ani și pune la grea încercare, deci uzează foarte mult Curtea Constituțională, nu cred că în nicio altă țară au atât de mult de lucru, zeci de paragrafe care trebuiesc analizate, care se întorc în cameră, oricum legile justiției aveau la începutul mandatului peste 60 de trimiteri anterior făcute de la CCR, pentru a fi recorectate” a argumentat social-democratul

Deputatul PSD se arată încrezător în decizia CCR, chiar dacă 6 dintre membrii instituției beneficiază de pensiile speciale.

„Eu am mare încredere, nu sunt jurist, sunt inginer de profesie, dar în ultimii ani orice a fost analizat și judecat și mai târziu când am văzut și motivația a avut într-adevăr un nivel înalt de fundamentare și de decizie. Oamenii înainte de orice sunt judecători și cred că vor reuși să își facă foarte bine ordine în decizia pe care o vor lua”, a mai spus deputatul PSD.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *