Imunitatea de grup are nevoie de un procent mai ridicat spune Cherecheș
Imunitatea de grup are nevoie de un procent mai ridicat spune Cherecheș

Imunitatea de grup are nevoie de un procent mai ridicat al persoanelor imune față de coronavirus, crede expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș. Acesta îi ceartă pe guvernanți pentru lipsa fermității măsurilor și spune că o imunitate de grup, prin vaccinare sau o trecere prin boală se obține la un procent de 86% din populație. Până acum, numeroși experți spuneau că imunitatea de grup se obține la 75-80% din populația unei țări sau a unei regiuni față de care se fac raportările.

Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș îi ceartă pe guvernanți și profesorul universitar de la Cluj-Napoca vrea restricții mai dure.

În țările din Vest se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă, impun restricții dure acum, pentru a relaxa în perioada sărbătorilor. Noi, în bunul stil românesc, relaxăm acum, în loc să o facem de sărbători, dar asta ne va afecta în perioada sărbătorilor.

Atunci, din nou, nu vom avea restricții și vom plăti cu o amplitudine mai mare a valului în lunile ianuarie-februarie”, a declarat Răzvan Cherecheș, miercuri seară la Digi 24

La începutul crizei COVID-19, experții în sănătate publică declarau că este nevoie de o acoperire vaccinală de 60-70% pentru ca pandemia să se încheie. Acum, Răzvan Cherecheș crede că de fapt este nevoie de 86%.

Au fost multe cazuri în Austria pentru că rata de vaccinare, imunitatea de grup la tulpina Delta, se obține la peste 86% rată de vaccinare.

Al doilea motiv este că un procent din populația generală vaccinată se poate infecta și contribuie la răspândirea infecțiilor”, a mai precizat Cherecheș.

Scenariul lui Răzvan Cherecheș pentru România

Expertul în sănătate publică e de părere că cifrele COVID-19 vor intra din nou pe o pantă ascendentă de luna viitoare.

Mă aștept la o creștere accelerată a numărului de cazuri și o parte dintre numere vor fi pierdute sau uitate și le vom găsi în ianuarie, când vom vedea numere extrem de mari, cum s-a întâmplat și după congresul PNL.

Și numerele deceselor, o parte dintre ele, sunt uitate. E o problemă serioasă că raportarea nu este corect făcută.

În loc să se pregătească sărbătorile de iarnă, cu niște restricții acum pentru a putea relaxa atunci, relaxează acum fără niciun fel de motiv științific”, a mai transmis Cherecheș.

Potrivit cifrelor oficiale de la Guvern, de la debutul pandemiei, în România au fost raportate 1.769.783 de cazuri de COVID-19, dintre care 10.156 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. De asemenea, 1.658.933 de pacienți au fost declarați vindecați.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.452. Dintre acestea, 1.380 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.380 de pacienți internați la ATI, 136 au certificat care atestă vaccinarea.

Incidența cumulată la 14 zile, la nivel național, raportată de către INSP a ajuns la 2,71 la mia de locuitori. În prezent, în România mai sunt doar 10 județe în scenariul roșu.

Leave a comment

Lasă un răspuns