Parcul Grozăvești din Capitală a fost cuprins de flăcări duminică după-amiază. Incendiul izbucnit a cuprins vegetaţie uscată şi gunoi menajer, potrivit News.ro.  Incendiul s-a întins pe o suprafaţă de aproximativ o mie de metri pătraţi.

Bucureștenii din zonă au primit mesaj Ro-Alert pentru a evacua sau ocoli zona, pentru a facilita accesul structurilor de intervenţie.

Potrivit ISU Bucureşti Ilfov, incendiul din Parcul Grozăvești s-a manifestat cu flacăra deschisă şi degăjări de fum.

La faţa locului au fost trimise opt autospeciale de stingere cu apa şi spumă şi o ambulanţă SMURD.

„Incendiul din Grozăvești este aproape stins. Este o mare coincidență că acest incendiul a apărut fix unde în urmă cu o lună au avut loc defrișări neautorizate pe terenul care astăzi aparține unor societăți private. Am venit la fața locului să vad cu ochii mei despre ce cum decurge stingerea incendiului. Le mulțumesc pompierilor pentru intervenția rapidă și eficientă”, a transmis primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Ciucu a precizat că acolo nu mai este un parc, ci o proprietate privată.

Fostul șef al Gărzii de Mediu: un astfel de depozit fantomă funcționează și în sectorul 3

„Incendiu la un depozit ilegal al ADP S6! Ceva banal? Au ars niste frunze la suprafață și lemnele de foc ascunse sub alte deșeuri. 10.000mc X 100 euro/MC = 1.000.000 euro”, punctează fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu.
El afirmă că, în București, sunt tăiați anual zeci de mii de arbori de unde rezultă peste zece mii de metri cubi de lemn fără documente de proveniență. Lemnul este vândut ulterior la negru cu 100 de euro metrul cub.
Berceanu spune că toaletarea sau tăierea definitivă a arborilor este o afacere „care pune pe piata lemn de foc la negru.  Lemnul nu apare înregistrat nicăieri, Garda Forestiera se face că nu vede camioanele cu lemne livrate noaptea prin oraș, afacerile merg bine.
Pare o afacere mica, însă funcționează la scara mare! O firma de exploatări forestiere care lucrează legal are intre 10 procente profit, adică face maxim 100.000 euro după un an de munca grea. La ADP profitul e tot ce încasează din vânzarea la negru, cum altfel, pentru că salariile, utilajele, transportul, totul este platit de bucureșteni, iar profitul este împărțit între funcționarii publici. 
Un astfel de depozit fantomă funcționează și în S3, gata să se aprindă în orice clipa”, atenționează Octavian Berceanu.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *