Inflația ar putea urca catastrofal în această iarnă, atingând limita de suportabilitate a românilor. Este previziunea unui profesor de economie, care vede atingerea unui prag psihologic al deprecierii monedei naționale în raport cu principalele valute.

Inflația se poate agrava în perioada următoare şi aceasta ar putea depăşi pragul de 20%. Iarna şi nevoia de a consuma mai mult gaz pe fondul unei răciri exagerate a vremii pot împinge inflaţia peste nivelul oficial la care este situată în prezent, adică de aproximativ 15%, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie în cadrul Universităţii din Bucureşti, la ZF Live, citat de PsNews.

Rezultatele finale vor putea fi văzute undeva la începutul anului 2023, când, potrivit calculelor, inflaţia ar putea ajunge chiar şi la 25%, consideră profesorul.

Sunt şanse destul de mari ca inflaţia să depăşească pragul de 20% în acest moment. Preţurile care au fost calculate până acum se raportează întotdeauna la ultimele 12 luni. N-am avut încă nişte luni cu preţurile de la energie crescute foarte mult astfel încât să putem să adăugăm la calculul inflaţiei şi aceste costuri. Vine iarna, o să se facă frig şi dacă acest lucru se întâmplă automat vom consuma foarte multe gaze naturale. Acestea se vor scumpi şi vom aduna la indicele preţurilor de consum şi aceste creşteri. Când vom trage linie după ce se termină iarna şi începem să comparăm martie 2023 cu martie 2022, când preţurile gazelor nu au fost atât de mari, s-ar putea să vedem o inflaţie care să iasă la 25%”, a explicat Christian Năsulea.

Image by Steve Buissinne from Pixabay

Join the Conversation

3 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *