joi, septembrie 24, 2026
20.9 C
București

Înțepătura lui Viktor Orban legată de România. I-a dat replica unui parlamentar socialist

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a reacționat dur la criticile privind situația economică a țării sale, aruncând o săgeată către România, conform publicației Politico. În Parlamentul Ungariei, Orban a replicat unui parlamentar socialist care susținea că Ungaria a rămas în urmă în comparație cu țările vecine, inclusiv România, și că „românii, slovacii și încet-încet toată lumea ne va depăși”.

Premierul ungar a răspuns: „Oricine susține că românii o duc mai bine decât noi ar trebui să se mute acolo”, exprimându-și disponibilitatea de a dezbate acest subiect, transmite B1TV.

Economia României a înregistrat creșteri considerabile în ultimii ani, în special în termeni de PIB per capita și putere de cumpărare, depășind în anumite aspecte Ungaria, conform Eurostat. Evoluția economică pozitivă a României a alimentat dezbaterile din Ungaria privind stagnarea economică pe fondul guvernării Fidesz, partidul lui Viktor Orban.

Presa locală din Ungaria a subliniat o ironie în declarațiile actualului premier, care în trecut l-a criticat pe fostul premier socialist Ferenc Gyurcsany pentru o afirmație similară. În 2006, Gyurcsany spunea că cei care cred că firmele ungare ar prospera mai bine în Slovacia ar trebui să plece acolo, iar comentariile sale au fost folosite intens de Fidesz în campaniile electorale. Astfel, Orban pare să fi preluat tactica retorică a fostului său rival, afirmându-și opinia nu doar în Parlament, ci și pe rețelele de socializare.

Ultimele știri

Bărbat trimis în judecată pentru instigare pe Facebook. Ar fi îndemnat la violențe grave împotriva magistraților și familiilor lor

Un bărbat este acuzat că a instigat public, pe Facebook, la violențe împotriva magistraților și a familiilor lor. Dosarul a ajuns la Judecătoria Sectorului 6.

Siegfried Mureșan nu poate spune ce venit înseamnă trai decent. Premierul desemnat evită o cifră concretă

Premierul desemnat Siegfried Mureșan nu a putut spune ce venit înseamnă un trai decent, dar exclude creșteri de taxe și TVA.

Deputații UDMR și AUR s-au luat la harță în plenul Camerei, iar ungurii l-au invocat chiar pe Călin Georgescu. Tanasă: „România nu e Ungaria”

Camera Deputaților a respins proiectul UDMR privind limba minorităților, în urma unui scandal dur cu AUR, cu referiri la Călin Georgescu.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine