duminică, iulie 6, 2025
22.1 C
București

IPS Teodosie, așteptat de poliție la ieșirea din biserică pentru că nu purta mască la slujbă

IPS Teodosie nu a purtat mască la o slujbă desfășurată într-o biserică din Constanța, la fel ca și restul preoților care au participat la eveniment. Poliția la așteptat la ieșire, pentru a împărți amenzi.

Arhiepiscopul Tomisului a participat la o slujbă de înmormântare, vineri, fără a purta masca de protecție cerută de restricțiile guvernului împotriva răspândirii coronavirusului.

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a fost surprins fără mască, vineri, în timp ce oficia o slujbă de înmormântare într-o biserică din județul Constanța.

Niciunul din ceilalți preoți din sobor nu purtau masca, arată Digi24. În interiorul lăcașului de cult se aflau peste 50 de persoane, iar în exterior alte aproximativ o sută.

Polițiștii au ajuns la fața locului și au anunțat că după ceremonie vor da amenzi.

Arhiepiscopul Tomisului se află în mijlocul unui scandal legat de organizarea pelerinajului de Sfântul Andrei, în 30 noiembrie. După ce Tribunalul Constanța i-a respins o cerere în acest sens, ÎPS Teodosie face presiune către autoritățile statului pentru a fi organizat pelerinajul cu participarea credincioșilor din toată țara.

IPS Teodosie i-a transmis miercuri seară o scrisoare deschisă premierului Ludovic Orban în care susţine că măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19 generează “abuzuri” împotriva clerului şi credincioşilor, deoarece aceştia sunt împiedicaţi să desfăşoare datinile bisericeşti.

Teodosie a atras atenţia că ar putea apărea o situaţie conflictuală în contextul împiedicării credincioşilor din toată ţara să ia parte la tradiţionalul pelerinaj de la mânăstirea şi peştera din satul constănţean Ion Corvin. Premierul l-a îndemnat joi pe Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, să susţină respectarea regulilor, deoarece acestea sunt impuse pentru a proteja sănătatea.

Într-un comunicat de presă, Patriarhia Română a cerut Guvernului să permită organizarea pelerinajului de Sfântul Andrei, “într-un mod excepțional, cu respectarea normelor sanitare impuse de pandemia de coronavirus.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine