vineri, octombrie 2, 2026
20.5 C
București

„Je suis Ciucă!”. Viralul zilei, de la Camera de Comerț și Industrii a României

Un mesaj publicat, miercuri, pe pagina de internet a Camerei de Comerț și Industrii a României a ajuns viral în online. „Camera de Comerț și Industrie a României merge înainte cu Nicolae Ciucă, primul-ministru al Guvernului României”, se arată în mesajul a cărui titlu este „Je suis Ciucă!”.

„Constatăm, nu cu surprindere, că în această perioadă de profunde încercări, când coerența și stabilitatea ar trebui să fie cuvintele de ordine, sădirea discordiei, scandalul și stigmatizarea sunt profesiuni de credință pentru unii. Chiar dacă nu facem politică, considerăm, și știm că și mediul de afaceri și antreprenorii pe care îi reprezentăm simt la fel, că, la timpurile grele pe care le traversăm, România are nevoie de stabilitate politică și guvernanță, dacă vrem să avem parte de redresare și reconstrucție economică. Dacă vrem stabilitate și predictibilitate, atunci să-l judecăm pe premierul Ciucă pe baza acțiunilor și rezultatelor din postura de șef al Guvernului și nu pentru ce a făcut sau nu acum 19 ani”, scrie Camera de Comerț.

De asemenea, potrivit comunicatului, Camera de Comerț și Industrii susține că „românii s-au săturat de dezvăluiri și detractori”.

„Știm și o spunem răspicat că românii s-au săturat de dezvăluiri și detractori, și că tot ce aceștia așteaptă este o guvernare care să-și facă treaba și să fie lăsată să și-o facă. Ne-am săturat de atacuri și scandaluri sterile, de instabilitate și destabilizatori. Cu ce și cui ajută un nou scandal (de plagiat) acum când presiunile zilei de azi ne fac să nu știm ce va fi mâine – vrem cu toții ca Statul să facă și să dreagă, însă, în continuu, îi tragem frâna de mână. Am stat destul pe loc, blocați în propria neputință și ipocrizie, vrem să mergem înainte. Cu scandaluri nu mergem. Camera de Comerț și Industrie a României merge înainte cu Nicolae Ciucă, primul-ministru al Guvernului României!”, se încheie mesajul de pe pagina de internet a CCIR.

Acesta vine în contextul în care PressOne a dezvăluit că premierul și-ar fi plagiat lucrarea de doctorat. Ciucă a respins acuzațiile și a cerut Comisiei de Etică a Universității Naționale de Apărare să-i analizeze lucrarea.

Ultimele știri

TollRo dă rateuri după lansare – peste 1000 de sesizări. Radu Miruță suspendă sancțiunile: „Nu voi accepta vreodată ca oamenii nedinovaţi să fie sancţionaţi”

Peste 1.000 de sesizări au fost transmise după lansarea TollRo. Miruță a suspendat sancțiunile pentru utilizatorii afectați de probleme tehnice.

Anunțul ministrului demis Nazare despre pensii și salarii. Guvernul interimar, blocat în fața rectificării bugetare

Nazare promite plata pensiilor și salariilor, dar spune că guvernul interimar nu poate face rectificarea bugetară necesară.

O femeie a amenințat că „o să sară geamurile” de la DIICOT în aer dacă nu-l eliberează pe Georgescu. A ajuns internată la Obregia

O femeie de 27 de ani a amenințat online DIICOT, cerând eliberarea lui Călin Georgescu. A fost internată la Obregia.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine