Președintele american Joe Biden l-a făcut pe Putin „un nebun nenorocit”. El a avut cuvinte dure de spus despre președintele rus Vladimir Putin în timpul unei reuniuni cu donatori ai Partidului Democrat în San Francisco.
Biden l-a descris pe Putin folosind termeni peiorativi, catalogându-l ca fiind „un nebun nenorocit” și exprimându-și preocupările legate de posibilitatea războiului nuclear. De asemenea, a evidențiat schimbările climatice ca fiind o amenințare existențială pentru umanitate.
Comentariul lui Biden privind Putin a venit într-un context în care amenințările nucleare și schimbările climatice sunt considerate probleme globale majore de securitate și stabilitate. În plus, președintele american a promis impunerea unor sancțiuni „majore” împotriva Rusiei ca răspuns la situația lui Alexei Navalnîi, opozantul politic al lui Putin.
„Ameninţarea existenţială este reprezentată de schimbările climatice. Mai este şi ticălosul ăla nebun de Putin, mai sunt şi alţii, şi trebuie să ne facem mereu griji cu privire la războiul nuclear, dar ameninţarea existenţială pentru omenire sunt schimbările climatice”, a declarat Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, transmite B1TV.
Mai exact, în limba engleză, președintele american a folosit cuvintele „SOB”, o prescurtare de la „son of bitch” tradusă prin „ticălos”, „nenorocit”, „fiu de cățea”.
Președintele american Joe Biden l-a atacat și pe Donald Trump, care făcuse o paralelă dintre problemele cu justiția americană cu o persecuție politică și își comparase soarta cu cea a opozantului rus Alexei Navalnîi.
„Dacă aş fi spus aşa ceva în faţa voastră acum 10 sau 15 ani, aţi fi crezut cu toţii că ar trebui să fiu internat cu forţa”, a declarat Joe Biden.