sâmbătă, august 29, 2026
21.8 C
București

Klaus Iohannis a acceptat demisia lui Adrian Chesnoiu, acuzat de abuz în serviciu. Sorin Grindeanu, noul ministru al Agriculturii

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele de eliberare din funcția de ministru al Agriculturii a lui Adrian Chesnoiu, acuzat de DNA într-un dosar de abuz în serviciu, și de înlocuire a lui cu Sorin Grindeanu, ca interimar. Sorin Grindeanu este și ministru al Transporturilor și Infrastructurii.

Administrația Prezidențială a anunțat luni că președintele Klaus Iohannis a semnat următoarele acte:

  • Decret prin care se ia act de demisia lui Adrian-Ionuț Chesnoiu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, şi se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului;
  • Decret de desemnare a lui Sorin Mihai Grindeanu, viceprim-ministru, ministrul transporturilor şi infrastructurii, ca ministru al agriculturii și dezvoltării rurale, interimar.

DNA a formulat o cerere de ridicare a imunității parlamentare a lui Adrian Chesnoiu, pentru a fi cercetat pentru abuz în serviciu în legătură cu organizarea unor concursuri de angajare în Ministerul Agriculturii, pe care l-a condus.

Potrivit DNA, Adrian Chesnoiu ar fi intervenit din poziția de ministru pentru aranjarea unor concursuri de angajare în minister și chiar a decis angajarea unui candidat care nu a obținut punctajul necesar.

Adrian Chesnoiu a anunțat în aceeași zi că își dă demisia din funcția de ministru și se „autosuspendă” din PSD, spunând în același timp că nu a săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție. El le-a cerut deputaților să voteze în favoarea ridicării imunității sale parlamentare, pentru a putea fi cercetat.

Ultimele știri

Cercetarea disciplinară a lui Călin Georgescu, blocată de legislație. Suspendarea, factor decisiv în anchetă.

Comisia de Etică Universitară a Politehnicii București investighează abateri...

Acciza la motorină scade cu 25% în septembrie. Măsura temporară vizează reducerea presiunii fiscale

Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea accizei la motorină cu...

Bolojan, săgeți către Nicușor Dan pentru lipsa unei conduceri civile la SRI. „Lucrurile s-au degradat””

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, a criticat lipsa...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine