Klaus Iohannis în Egipt. Președintele României se află într-o vizită oficială în Egipt și nu avea cum să lipsească de la piramide. O coloană oficială în care se afla Iohannis a dat turiștii la o parte, iar aceștia au fost îndepărtați de pe platou la sosirea alaiului din România.
Mai mulți turiști români aflați la piramidele din Egipt au surprins sosirea cuplului prezidențial, relatează Gazeta de Prahova.
Klaus și Carmen Iohannis și-ar fi făcut apariția cu mare „tam-tam”, un convoi de cel puțin 20 de mașini oficiale.
„Un convoi de cel puțin 20 de mașini oficiale a descins azi la Piramide, la Cairo, impresionându-i pe turiștii aflați în vizită la unul dintre cele mai faimoase obiective ale lumii. Președintele Klaus Iohannis a coborât dintr-o limuzină împreună cu soția sa, ambii îmbrăcați în alb”, relatează sursa citată.
Turiștii ar fi fost îndepărtați din zonă, de gărzile de corp ale oficialilor, pentru ca „armata” prezidențială din România să poată avea acces la platoul de la Piramide.
Klaus Iohannis în Egipt. Ce activități a avut
Klaus Iohannis s-a întâlnit miercuri cu președinții Camerei Reprezentanților din Egipt, Hanafy Ali ElGebal, respectiv Senatului egiptean, Abdel-Wahab Abdel Razeq.
Administrația Prezidențială a precizat că, în cadrul întrevederilor bilaterale cu cei doi oficiali egipteni a fost trecut în revistă „stadiul foarte bun al dialogului politico-diplomatic şi a abordat, alături de înalţii oficiali egipteni, perspectivele relaţiei bilaterale, inclusiv din perspectiva stimulării şi consolidării la toate nivelurile a dialogului politic, diplomatic, parlamentar, sectorial şi economic. Totodată, președintele Klaus Iohannis a salutat recenta înfiinţare a grupului parlamentar de prietenie cu România”.
Klaus Iohannis, un fan al călătoriilor, inclusiv în momentele cruciale pentru România
De la învestirea în funcția de președinte, Klaus Iohannis a obișnuit prin aparițiile și declarațiile puternic contrastante cu contextele politice și sociale. Astfel, în ianuarie, la doar o zi de la tragedia de la Institutul Matei Balș, unde au murit peste 20 de persoane, oficialul de la Cotroceni a fost surprins la schi, în Munții Sebeșului. El i-a invitat pe români să profite de vremea bună și să meargă și ei la schi.
În septembrie, Klaus Iohannis i-a îndemnat pe compatrioți să joace golf, un sport mai puțin practicat în România și destul de costisitor. Declarațiile au venit pe fondul haosului din politică, al scandalurilor din PNL și al amenințării creșterilor galopante ale prețurilor la utilități.
În ceea ce privește vizita din Egipt, președintele a efectuat-o pe fondul crizei politice pe care este acuzat că a provocat-o, a crizei sanitare – spitalele care nu mai au locuri libere, dar și în contextul îngrijorărilor în ceea ce privește tendința inflaționistă, în special scumpirea căldurii și a energiei, relatează B1TV.
Opinia publică: Klaus Iohannis, din ce în ce mai indezirabil
Doar 14% dintre români îl mai validează pe Klaus Iohannis, potrivit celui mai recent sondaj de opinie.
În ultimele săptămâni au apărut din ce în ce mai multe discuții în spațiul public despre suspendarea și demiterea președintelui Iohannis. Partidul AUR a fost cel mai vocal pe această temă, invocată inclusiv pe 20 octombrie, în Parlament, la votul pentru Cabinetul Cioloș.