duminică, mai 17, 2026
14.6 C
București

Klaus Iohannis merge în Azerbaidjan. Va discuta despre transferul de energie printr-un cablu care va traversa Marea Neagră

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua o vizită oficială în Republica Azerbaidjan, în perioada 2-3 februarie, unde va discuta cu omologul său, Ilham Aliyev despre mai multe proiecte comune, printre care şi transferul de energie electrică printr-un cablu submarin care va traversa Marea Neagră. Vizita Președintelui Klaus Iohannis la Baku are loc în urma “convorbirilor foarte bune” avute cu președintele Ilham Aliyev, la București, pe 17 decembrie, informează Administraţia Prezidenţială.

“În continuarea discuțiilor de la București, din luna decembrie 2022, va fi evaluat stadiul implementării proiectelor de interconectare regională precum cablul submarin de transport pentru energie electrică și va fi abordată inițierea de proiecte similare în domeniul digital. Un alt subiect de discuții vizează extinderea cooperării privind inițiativele strategice între Europa și Asia Centrală, folosind rolul de punți de legătură al României și al Republicii Azerbaidjan”, se arată în comunicat. Proiectul cablului submarin este momentan la stadiul studiului de fezabilitate, care ar trebui finalizat până în septembrie. Cablul ar urma să fie realizat în şase ani şi va avea o lungime de 1.195 de kilometri, dintre care 1.100 prin Marea Neagră şi 95 terestru. Proiectul face parte dintr-un acord semnat la Bucureşti, în decembrie, între România, Azerbaidjan, Georgia şi Ungaria. Republica Azerbaidjan este primul stat din regiunea Caucazului de Sud cu care România a ridicat relațiile bilaterale la nivel de Parteneriat Strategic, în anul 2009, ambele state confirmând deschiderea și interesul pentru aprofundarea acestuia, precum și pentru dezvoltarea de proiecte strategice cu impact regional.

Ultimele știri

Nicușor Dan a tras cu pistolul. De câte ori a nimerit la țintă

Președintele Nicușor Dan a participat la expoziția internațională de...

Ilie Bolojan se dezice total de PSD. Strategia PNL pentru alegerile din 2028

Ilie Bolojan, președintele PNL și premier interimar, a anunțat...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine