duminică, iulie 6, 2025
24.1 C
București

Klaus Iohannis e gata să se vaccineze public, pentru a da un exemplu negaționiștilor: „Dacă se crede că asta ar ajuta, da, cu plăcere”

Klaus Iohannis se va vaccina și o va face public, în fața camerelor de luat vederi, „dacă se crede că asta ar ajuta”. Președintele României s-a declarat pregătit să demonstreze chiar pe sine că vaccinurile certificate de Agenția Europeană a Medicamentului și care sunt așteptate în România sunt sigure.

Președintele României a răspuns astfel unei întrebări din partea jurnaliștilor, într-o conferință de presă pentru a da un exemplu celor care sunt în continuare sceptici față de vaccinare, relatează Digi24.

Klaus Iohannis se va vaccina public. „Dacă se crede că asta ar ajuta, da, cu plăcere, cum să nu, nu am nicio problemă cu asta. Eu sunt pentru vaccinare, personal sunt pentru vaccinare”, a spus el.

Iohannis a adăugat că primul lot de vaccin împotriva COVID-19 va ajunge în România la începutul anului viitor, cel mai probabil.

„Nu există încă niciun vaccin agreat la nivel european și, în măsura în care va exista un astfel de vaccin, el va fi livrat în condițiile în care s-a angajat firma respectivă în contractul cu UE. UE a întocmit contracte prealabile cu mai multe firme care au șanse să producă un astfel de vaccin, în funcție de numărul de doze disponibile ele vor ajunge și la noi. Împărțirea întregului număr de doze care se livrează la un moment dat se face proporțional cu populația din fiecare țară și atunci în măsura, în care va veni primul vaccin, al doilea, al treilea și așa mai departe, prima tranșă, a doua tranșă, a treia tranșă, UE se va îngriji ca împărțirea să fie echitabilă”, a mai spus președintele Iohannis.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine