Legea limitării inteligenței artificiale a fost depusă în Parlamentul României. Este încă sub forma unui proiect, care, dacă va fi aprobat în această formă, va pedepsi folosirea inteligenței artificiale în scopuri malefice, precum crearea de fake news folosind tehnologia.
Mai mulți parlamentari PSD au inițiat un proiect legislativ prin care sunt restricționate conținuturile de tip imagine, înregistrare audio sau înregistrare video create, cu ajutorul inteligenței artificiale (IA) sau cu ajutorul tehnologiei de augmentare a realității (RV), astfel încât să creeze aparența că o persoană a spus sau a făcut lucruri care, în realitate, nu au fost spuse, respectiv nu au fost făcute de acea persoană, transmite B1TV.
Proiect de limitare a folosirii inteligenței artificiale
Inițiatorii propun pedepse aspre pentru cei care încalcă prevederile legii: amendă penală sau închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Inițiatorii își motivează proiectul prin pericolul de tip deepfake pe care îl prezintă folosirea inteligenței artificiale.
„Realizarea și distribuirea unor imagini, înregistrări audio sau video de tip Deepfake (falsuri grosolane) pot prejudicia, în funcție de conținutul lor și de contextul în care sunt gestionate, inclusiv interesul social, politic sau de securitate națională a României, pot să erodeze încrederea în instituții ale statului, pot aduce prejudicii de imagine unei persoane”, arată autorii proiectului.
Prevederile proiectului
Art. 1- În înțelesul prezentei legi prin Deepfake se înțelege orice conținut de tip imagine, frłregisfrare audio sau înregistrare video create cu ajutorul Inteligenței Artificiale (IA) sau cu ajutorul tehnologiei de augmentare a realității (RV) astfel încât să creeze aparența că o persoană a spus sau a făcut lucruri care în realitate nu au fost spuse, respectiv nu au fost făcute de acea persoană.
Art. 2 — Realizarea, difuzarea și stocarea pe internet sau în mass -media de conținut tip imagini sau înregisfrări audio -video concepute cu ajutorul tehnologiei IA sau RV și create astfel încât să producă aparența că o persoană a spus sau a făcut lucruri pe care acea persoană în realitate nu le-a rostit, respectiv nu le-a făcut sunt interzise în situația în care nu sunt însoțite de o notificare vizibilă, păsfrată pe cel puțin 10% din suprafața expunerii și pe toată durata difuzării respectivului conțiunt.
Art. 3 – Anunțul de tip avertisment care va fi plasat vizibil, pe cel puțin 10% din suprafața de expunere și pe întreaga derulare a conținutului de tip Deepfake (Fals Server) realizat și difuzat strict în scopul promovării unor produse sau servicii va avea următorul conținut „Acest material conține ipostaze imaginare”.
Art. 4 – Încălcarea dispozițiile art. 2 constituie infracțiune și se pedepsește cu amendă penală sau închisoare de la 6 luni la 2 ani.