Alegerile vor fi fraudate inteligent și în România, consideră Adrian Năstase
Alegerile vor fi fraudate inteligent și în România, consideră Adrian Năstase

Alegerile vor fi fraudate inteligent și în România, consideră fostul premier Adrian Năstase. Începutul a fost făcut de ceva timp în SUA, atrage atenția Năstase, iar în România există un teren propice pentru așa ceva pentru următorul scrutin parlamentar, din 2024.

Alegerile vor fi fraudate inteligent. În aceste condiții, nu prea mai contează cine cu cine votează, a spus Adrian Năstase, marți seara, într-o emisiune la Antena 3.

Am privit cu multă atenție ce se întâmplă și cred că mecanismele de folosire a trolilor, inteligență artificială care este şi a fost experimentată în alegerile din Statele Unite, dar și la noi lucrurile astea se întâmplă în momentul de faţă. Sunt absolut convins că lucrurile acestea se vor întâmpla”, a spus Adrian Năstase.

Există o situație politică delicată la acest moment, care poate duce la rupturi, a mai explicat fostul lider al PSD, în contextul scandalurilor alegerilor interne din PNL între cele două aripi: susținătorii lui Florin Cîțu și cei ai fostului premier Ludovic Orban.

În interiorul PNL, după Congres, coabitarea celor doua aripi va fi destul de dificilă. O anumită hemoragie de membri de la vârf se va produce în mod categoric. Unii dintre ei vor încerca să inventeze o formulă politică. Alții vor dori sa reactiveze anumite variante care au existat în timp. Alţii vor încerca să domesticească USR. Variante vor fi destul de multe”, a prognozat Adrian Năstase.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *