joi, septembrie 24, 2026
10.3 C
București

Lovitură pentru românii cu rate la bancă. Ce se va întâmpla cu indicele IRCC în luna aprilie

Pentru românii cu rate la bancă calculate în funcție de IRCC va urma o perioadă destul de dificilă. Indicele IRCC, pentru creditele luate după mai 2019, va atinge vârful în luna aprilie, potrivit estimărilor făcute de economiști. 

„IRCC-ul este de fapt un ROBOR pe termen scurt cu o întârziere de 6 luni. Va fi probabil la vârf la următoarea scadență care începe pe 1 aprilie, va fi undeva la 6,02, asta nu înseamnă că vor coborî dobânzile rapid la 1% așa cum a fost acum 3 ani. E imposibil, nu că nu ne dorim”, a declarat purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, la Europa FM.

În ultimul an, IRCC a crescut cu 4%, în condițiile în care la începutul anului 2022, era de aproximativ 2%, iar aceste schimbări au afectat ratele românilor, care au crescut chiar și cuteva sute de lei.

Ce se întâmplă cu indicele ROBOR

Indicele ROBOR la 3 luni a înregistrat marți o uşoară scădere, ajungând la 6,95%. Scăderea ROBOR-ului de la 8,21% (maximul atins în luna octombrie 2022) aduce după sine şi rate puţin mai mici pentru românii cu credite în lei.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19/2019 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Ultimele știri

Grindeanu cere revenirea investițiilor străine ca prioritate națională.Cele zece condiții ale PSD pentru o majoritate parlamentară

Grindeanu spune că investițiile străine au scăzut cu peste 80% și anunță zece priorități PSD pentru o majoritate parlamentară.

Siegfried Mureșan nu poate spune ce venit înseamnă trai decent. Premierul desemnat evită o cifră concretă

Premierul desemnat Siegfried Mureșan nu a putut spune ce venit înseamnă un trai decent, dar exclude creșteri de taxe și TVA.

Fritz, în ultima ședință la Consiliul Local. „Ne vom mai vedea, inclusiv în această încăpere”

Dominic Fritz a ținut ultima sa ședință de Consiliu Local ca primar și anunță că va contesta legal încetarea mandatului.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine