Președintele PNL, Ludovic Orban, le-a spus colegilor din partid care l-au contestat pentru că a pierdut minister importante, că liberalii nu mai sunt singuri la guvernare și importantă a fost realizarea coaliției care să dea un guvern stabil.

Mai mulți lideri PNL au fost nemulțumiți de rezultatul negocierilor USR-PLUS și UDMR, deoarece fostul premier Ludovic Orban a cedat cele trei ministere râvnite de partid – Dezvoltarea, Transporturilor și Fondurile Europene.

Ludovic Orban: „PNL nu mai e singur la guvernare”

Le-am spus că PNL nu mai este singur la guvernare, PNL se află într-o coaliție și, în negocierile purtate, mandatul acordat de BPN a fost respectat 100%. Mandatul meu a fost acela de a negocia formarea unei coaliții și de asemenea de a conduce la formarea unei majorități parlamentare care să ducă la învestirea unui guvern condus de Florin Cîțu și, de asemenea, cu o reprezentare care ține cont de votul cetățenilor. Adică o reprezentare în toate funcțiile de demnitate publică pentru PNL corespunzătoare votului dat de cetățeni și anume o pondere de 55%”, a spus Ludovic Orban după ședința în care a fost stabilită lista miniștrilor PNL.

La această ședință tensionată, pierderea acestor ministere a fost un subiect de dispută.

„Normal că unii au fost poate supărați că nu mai deținem noi anumite ministere. Pe de altă parte, din punctul meu de vedere orice ministru girează un portofoliu, indiferent că este din partea PNL, USR PLUS sau UDMR, pune în practică programul de guvernare al coaliției. Nu există niciun dezavantaj dacă PNL nu deține un minister sau altul. Pentru mine, cel mai important lucru pe care l-am avut în vedere a fost acela de a reuși construcția acestei coaliții”, a mai spus Orban.

PNL, USR PLUS şi UDMR îşi asumă în Programul de guvernare 2020 – 2024 întărirea rolului Justiţiei de putere independentă în stat, prin eliminarea mijloacelor de presiune dinspre politic şi prin asigurarea resurselor necesare, angajându-se, totodată, să iniţieze şi să insiste asupra dezbaterii privind revizuirea Constituţiei.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *