LUDOVIC ORBAN
Ludovic Orban

Fostul lider al PNL Ludovic Orban a declarat, miercuri, după demisia lui Florin Cîţu de la şefia Senatului, că acesta a fost folosit ca o „unealtă” de „trădătorii” din partid. Mai mult, el susține că actualul premier, Nicolae Ciucă, va avea aceeași soartă.

„Cîţu a fost pur şi simplu o unealtă care a fost folosită şi aruncată la lada de gunoi. Ştiţi ce mi s-a părut urât? Că l-au schimbat înainte de vacanţa parlamentară. Ce putea să facă Cîţu în vacanţa parlamentară ca preşedinte al Senatului? Dar asta e mintea celor care conduc astăzi partidul. După «nimiCîţu» urmează «nimiNicu», pentru că aşa cum l-au aruncat la lada de gunoi Iohannis şi echipa demolatoare pe Cîţu, după ce l-au folosit la cele mai dolosive şi antidemocratice manopere politice, la fel se va întâmpla şi cu «nimiNicu»”, a declarat Ludovic Orban, miercuri, la Parlament.

Ludovic Orban: „Nimeni nu dădea doi bani pe Cîţu”

Întrebat de jurnaliști dacă şi Nicolae Ciucă va avea aceeaşi soartă ca Florin Cîţu, Ludovic Orban a răspuns: „Nimeni nu-l respectă pe Ciucă. Ciucă n-are nicio legătură cu PNL”.

„Dacă ascultaţi ce vorbesc oamenii din PNL despre Ciucă, o să vă lămuriţi că Ciucă va fi aruncat la lada de gunoi imediat ce nu va mai fi folositor pentru trădătorii de profesie care sunt la butoanele PNL. Nimeni nu dădea doi bani pe Cîţu, chiar şi atunci când vorbeau în toată campania că este cel mai bun, cel mai deştept, că va ţine partidul la guvernare 8 ani de zile. Singurul lucru bun care se poate petrece este ca toţi cei care urlau că e bun Cîţu şi acum l-au aruncat la lada de gunoi să se lase de politică, să plece din PNL, de la guvernare. Dar evident că ei nu vor pleca, în frunte cu Iohannis. Oricum s-a procedat urât, mizerabil, puteau să-l lase măcar în vacanţa de vară. Ce se putea întâmpla în vacanţa de vară?”, a adăugat Ludovic Orban.

Florin Cîțu a demisionat din funcția de președinte al Senatului

Florin Cîțu și-a depus mandatul din funcția de președinte al Senatului, anunțul deciziei sale fiind făcut de premierul Nicolae Ciucă.

Senatul a luat act de demisia lui Florin Cîţu, din funcţia de preşedinte al Senatului şi a declarat vacantă această funcţie, interimatul fiind preluat, în urma unei decizii a Biroului Permanent al acestei Camere, de către senatorul PNL Alina Gorghiu

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *