Tribunalul Timișoara judecă astăzi contestațiile față de alegerea lui Dominic Fritz ca primar al Timișoarei. Adrian Popescu, candidatul ALDE la primăria orașului, a depus un apel împotriva validării candidaturii lui Fritz (candidatul USR PLUS), pe motiv că acesta nu ar avea domiciliul în Timișoara, scrie G4media.

Liderul ALDE susține în contestația sa, publicată pe Facebook, că Dominic Fritz ar fi încălcat Legea 115 / 2015, invocând Articolul 4, care prevede că ”Pot candida numai persoanele care au domiciliul pe teritoriul unității administrativ-teritoriale în care urmează să fie alese”. Pe de altă parte, Articolul 5 al aceleiași legi permite să fie aleși și cetățenii UE care au și reședința în România, nu doar domiciliu: ”Cetățenii Uniunii Europene care au domiciliul sau reședința în România au dreptul de a alege și de a fi aleși în aceleași condiții ca și cetățenii români, cu îndeplinirea prevederilor prezentei legi”.

Mandatul lui Dominic Fritz, contestat în instanță de un lider ALDE

Or, candidatul ALDE care a depus contestația susține că Dominic Fritz nu are domiciliul în Timișoara, ci doar ”o adresă pentru care Inspectoratul General pentru Imigrări emite un Certificat de Înregistrare cu titlu implicit temporar”.

Dominic Fritz a declarat într-un interviu pentru G4Media.ro că are reședința în Timișoara.

O altă contestație împotriva validării candidaturii lui Fritz a fost depusă de Monica Lia Hărmănescu, cadru didactic la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară-USAMV Timișoara, membră PNL, potrivit Europa Liberă.

Dominic Fritz a câștigat alegerile în Timișoara cu 53% din voturi.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *