Marcel Ciolacu: „vom veni în faţa românilor şi le vom spune că am intrat în istorie”. Premierul se laudă cu absorbția fondurilor europene

Absorbția fondurilor europene va fi mai mare decât calculele inițiale, crede premierul Marcel Ciolacu.

România va înregistra un grad de absorbție mai mare decât cel alocat, o performanță istorică pentru țară, a spus premierul, cu referire la ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

Ultimul exerciţiu financiar european a fost închis cu absorbţie de 54%. Adrian Câciu a închis ultimul exerciţiu financiar care nu a fost gândit cu cei 15%, nu a fost gândit să fie refazat, nu a avut nici PNRR, atunci nu erau atâtea exerciţii financiare suprapuse, Adrian a reuşit să închidă cu 94%.

Pentru prima oară. Iar cu sumele transmise la Comisie şi neîncasate, pe care o să le încasăm într-o lună sau două, vom avea cel puţin 100%, pentru că anumite state nu o să încaseze şi să deconteze toţi banii şi sunt ferm convins că, prin martie, vom veni în faţa românilor şi le vom spune că am intrat în istorie, pentru că am avut o absorbţie mai mare decât cea alocată”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit B1TV.

Adrian Câciu: Grad de absorbție a fondurilor europene de peste 93%

De asemenea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a explicat recent progresul semnificativ în ceea ce privește absorbția fondurilor de coeziune pentru exercițiul financiar 2014-2020. Cu un grad de absorbție de 93,2%, România a reușit să valorifice o mare parte a fondurilor europene disponibile.

România a ajuns la un grad de absorbție 93,2% pe fondurile de coeziune din exercițiul financiar 2014-2020.

Nu mai puțin de 22,445 miliarde euro au fost rambursate Romaniei până la acest moment.

Iar procesul nu s-a încheiat, România având solicitate sume spre rambursare de înca 1,5 miliarde euro.

În materie de absorbție pe politica de coeziune, la începutul anului, România se situa la 73% grad de absorbție și îl încheie la peste 93% (plus 20 puncte procentuale într-un an)” spunea ministrul Finanțelor.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Daniel Băluță a dezvăluit când își depune candidatura la Primăria Generală a Capitalei

Social-democratul Daniel Băluță a anunțat, joi, că are de...

Motivarea judecătorilor în cazul Elenei Udrea. De ce au decis că poate fi eliberată din penitenciar

Judecătorii explică motivul pentru care sunt de acord cu...

Scandalul din Educație: Profesorii se dezic de liderii sindicali după „trădarea” din 2023

Liderii sindicali din învățământul preuniversitar se confruntă cu o...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine