miercuri, iunie 4, 2025
19.5 C
București

Maru, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, trimis în judecată. Ce conține rechizitoriul

Tudor Duma, cunoscut sub numele de “Maru”, furnizorul de droguri al lui Vlad Pascu, cel implicat în omorul a doi tineri la 2 Mai, a fost trimis în judecată de către DIICOT. Alături de el, frații Ștefan Ciprian Constantin și Costin Anton Constantin au fost, de asemenea, deferiți justiției.

Inculpații sunt acuzați de trafic de droguri de risc și mare risc, deținere de droguri în vederea consumului propriu și nerespectarea regimului armelor și munițiilor și vor fi judecați la Tribunalul București. Este legat de un alt dosar în care se desfășoară cercetări privind infracțiunile de pornografie infantilă, influențarea declarațiilor și șantaj.

Potrivit DIICOT, Tudor Duma a fost acuzat că, în perioada ianuarie – septembrie 2023, a achiziționat cantități de canabis de la frații Constantin în scopul traficării. În aprilie, acesta ar fi furnizat aproximativ 10 grame de metamfetamină cristal participanților la o petrecere, inclusiv minorilor. De asemenea, Duma ar fi deținut la domiciliul său o cantitate de Fentanyl, drog de mare risc, în vederea traficării, transmite B1TV.

Tudor Duma a fost, de asemenea, acuzat că a deținut diverse cantități de canabis și codeină pentru consum propriu, iar în iulie 2022 a fost depistat de un echipaj de jandarmi cu canabis destinat consumului personal. Actele de urmărire penală au mai arătat că acesta deținea la domiciliul său cartușe letale, supuse autorizării conform legii privind regimul armelor și munițiilor.

Frații Ștefan Ciprian Constantin și Costin Anton Constantin au fost acuzați că i-au vândut lui Tudor Duma droguri în vederea traficării și că, la data de 14 septembrie 2023, au deținut în scopul comercializării 844,59 grame de canabis. Unul dintre ei ar fi deținut și alte cantități de canabis pentru consum propriu, precum și o țigaretă conținând acest drog.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Dominic Fritz candidează la șefia USR fără cetățenia română

Dominic Fritz, președintele interimar al USR și primarul municipiului...

Serviciile secrete ruse lansează așa zisa „Operațiune Matușca” Cum e vizată Republica Moldova

În pragul alegerilor parlamentare din 28 septembrie, cruciale pentru...

Anchetele Lumea Politică

spot_img

Articole pentru tine