Măști neconforme a găsit ANPC în mai multe controale derulate
Măști neconforme a găsit ANPC în mai multe controale derulate

Măști neconforme a găsit ANPC în mai multe controale derulate la marile rețele de magazine. Lidl, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Profi, Dedeman, DM, lanţuri farmaceutice, cum ar fi Sensiblu şi Help Net, precum şi benzinăriile Lukoil România se află pe lista companiilor amendate de Autoritatea Națională pentru Protecţia Consumatorilor deoarece au pus în vânzare măști neconforme, se arată într-un raport al autorității.

Pe 25 noiembrie, ministrul Economiei, liberalul Virgil Popescu, a declarat că jumătate din măștile aflate în comerț nu protejează, de fapt, împotriva COVID-19. Popescu a mai susținut că toate măștile neconforme sunt din import și i-a îndemnat pe români să cumpere doar măști produse la noi în țară, căci acestea sunt acreditate și protejează împotriva virusului. El a spus apoi că raportul ANPC va ajunge la Parchetul General.

Joi, ANPC a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordin prin care operatorii economici trebuie să comercializeze măştile care nu sunt nici dispozitive medicale şi nici echipamente individuale de protecţie sub denumirea de „acoperitoare faciale de utilizat în colectivitate”.

Raportul ANPC este întocmit pe baza controalelor efectuate în perioada 23 octombrie – 23 noiembrie, ce au vizat comercializarea măștilor de protecție, relatează B1TV. În document se arată că au fost verificați 599 operatori economici, iar la 396 dintre ei (66%) au fost constatate nereguli. În cazul a 79 dintre ei controlul nu a fost finalizat.

Au fost verificate 35.180.666 de măşti în valoare totală 19.763.739 lei, din care 32.997.026 măşti în valoare de 19.459.353 lei (59%) nu se încadrau în prevederile legale.

Măsurile luate de ANPC în cazul companiilor care vindeau măști neconforme:

-oprirea temporară de la comercializare a 31.931.598 de măşti în valoare de 12.740.657 lei până la remedierea neconformităţilor

-scoaterea de la comercializare a 725.448 de măşti în valoare de 3.152.544 lei

-668 de sancţiuni contravenţionale, din care 237 avertismente şi 431 amenzi contravenţionale în valoare de 2.908.000 lei

Marii comercianți sancționați

Printre companiile care au fost sancţionate pentru comercializarea măştilor neconforme se numără Lidl, Rewe, Kaufland, Mega Image, Auchan, Altex, Dedeman, Profi, DM, dar şi compania petrolieră Lukoil România.

Inclusiv mari reţele de farmacii au fost snacționate: Help Net şi Sensiblu.

Neregulile constate de ANPC:

-lipsa totală sau parţială a elementelor de identificare şi caracterizare

-lipsa traducerii în limba română

-lipsă instrucţiuni de utilizare

-lipsă menţionare compoziţie material

-lipsă declaraţie conformitate

-lipsă marcaj de conformitate CE.

Pe 13 noiembrie, statul român a emis o alertă pentru măşti de protecție neconforme, prin sistemul RAPEX, folosit pentru schimb rapid de informaţii între Comisia Europeană şi statele UE, privind produsele periculoase.

„Alertă emisă de România – RAPEX: Produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către un organism competent. Prin urmare, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele în materie de sănătate şi siguranţă şi, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător în cazul în care nu este combinat cu măsuri suplimentare.

Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie şi standardul european relevant EN 149“, a declarat, la acea vreme, Paul Anghel, director general în cadrul ANPC.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *